Regele Malaeziei îl eliberează pe opozantul Anwar Ibrahim

Publicat:

Regele Malaeziei a acceptat să îl graţieze imediat pe opozantul Anwar Ibrahim (foto), care execută o pedeapsă de închisoare pentru sodomie, a anunţat vineri noul prim-ministru Mahathir Mohamad, care a fost învestit cu o zi înainte. 

Regele “a indicat că este dispus să îl graţieze pe Datuk Sri Anwar imediat”, a declarat Mahathir într-o conferinţă de presă, la două zile după victoria istorică în alegerile parlamentare a coaliţiei de opoziţie conduse de acesta, care este în vârstă de 92 de ani, notează France Presse, potrivit agerpres.


Citeşte şi: Fraudă cu paşapoarte în Ungaria: Washingtonul intenţionează să ridice scutirea de viză (presă)

“Vom lansa procedura corespunzătoare pentru a obţine o graţiere pentru Datuk Sri Anwar. Aceasta înseamnă o graţiere totală. El ar trebui eliberat imediat odată ce va fi graţiat”, a adăugat premierul.

Mahathir a promis, în eventualitatea victoriei în alegerile legislative ce i-ar permite să devină prim-ministru, să îi cedeze locul lui Anwar, fostul său duşman, odată ce acesta, în vârstă de 70 de ani, iese din închisoare.

Cei doi s-au împăcat înainte de alegeri, pentru a-l da la o parte pe fostul prim-ministru Najib Razak, implicat într-un imens scandal financiar ce zdruncină Malaezia din 2015.

Coaliţia de opoziţie condusă de Mahathir şi susţinută de Anwar a obţinut miercuri victoria în alegeri, împotriva Barisan Nasional (Frontul Naţional, BN), coaliţia ce conducea fosta colonie britanică de la independenţa sa în 1957.

Citeşte şi: Franța contrează puternic SUA: Sancţiunile americane împotriva companiilor europene sunt ‘inacceptabile’

Anwar a fost “mâna dreaptă” a lui Mahathir când era prim-ministru (1981-2003) şi până când a fost demis în 1998 din cauza unor divergenţe politice. Trecut în opoziţie, Anwar a fost mai târziu condamnat şi închis după un proces controversat pentru sodomie şi corupţie.

Opozantul a fost din nou condamnat în 2015, de data aceasta în timpul lui Najib, la cinci ani de închisoare pentru sodomie, în virtutea unei hotărâri de asemenea controversate, la fel ca precedenta. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.