Regele Salman al Arabiei Saudite îl invită pe preşedintele Zelenski la un summit arab (surse)

Publicat:

Regele Salman al Arabiei Saudite l-a invitat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la summitul arab de vineri, de la Jeddah, afirmă surse diplomatice de la Riad ale agenţiei dpa, potrivit agerpres

Conform acestora, reuniunea va fi un prilej pentru prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman de a discuta cu Zelenski posibilităţile de încheiere a războiului din Ucraina prin găsirea unui teren comun care să permită începerea de negocieri între Moscova şi Kiev.


Citește și : Paolo Gentiloni nu vede riscul unei crize imobiliare sau a datoriilor în UE

Informaţia privind invitaţia nu a fost deocamdată confirmată de partea ucraineană.

Arabia Saudită s-a oferit de mai multe ori să medieze între Rusia şi Ucraina, reaminteşte dpa. Anul trecut, regatul a anunţat că a mediat eliberarea de către cele două părţi a 10 prizonieri din diferite ţări. Ca şi vecinii săi din Golf, monarhia saudită păstrează relaţiile cu Rusia şi după invazia din Ucraina, în ciuda presiunilor occidentale.

Summitul de la Jeddah va fi primul după reprimirea Siriei în Liga Arabă, la peste un deceniu de la suspendarea calităţii de membru, în contextul războiului civil. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost invitat la eveniment, în timp ce Occidentul refuză în continuare dialogul cu Damascul. UE şi mai multe ţări au impus în urmă cu 12 ani sancţiuni împotriva Siriei, ca reacţie la reprimarea violentă a protestelor guvernamentale ce au dus în cele din urmă la război civil.

Citește și : Ucraina, o ţară PUTRED de coruptă! Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a fost prins când lua o ŞPAGĂ uriaşă

În martie, Arabia Saudită şi-a reluat legăturile cu Iranul, rivalul său regional tradiţional, mai menţionează dpa în contextul premergător reuniunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susţine că a cucerit un sat în regiunea Doneţk

Rusia susţine că a cucerit un sat în regiunea Doneţk Rusia a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit un sat în regiunea Doneţk, în...

SUA evită să se angajeze în privinţa aderării ‘ireversibile’ a Ucrainei la NATO

SUA evită să se angajeze în privinţa aderării 'ireversibile' a Ucrainei la NATO Statele Unite ale Americii au promis vineri că summitul NATO de...

Zelenski: Ucraina a adus acasă 3.310 de prizonieri de război

Zelenski: Ucraina a adus acasă 3.310 de prizonieri de război Ucraina a adus acasă 3.310 de prizonieri de război în 53 de schimburi de prizonieri,...

Vizita lui Orban la Moscova: Diplomaţia ucraineană denunţă o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul

Vizita lui Orban la Moscova: Diplomaţia ucraineană denunţă o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul "Referitor la vizita prim-ministrului ungar Viktor Orban la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.