X

Regele Thailandei ordonă retragerea tuturor titlurilor regale şi militare acordate concubinei sale

Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, a ordonat retragerea tuturor titlurilor regale şi militare acordate concubinei sale, prezentată oficial în urmă cu două luni la Palatul Regal din Bangkok, motivând că aceasta nu i-a respectat dorinţele şi nu a dat dovadă de loialitate, se arată luni într-un comunicat al palatului regal, relatează dpa, potrivit agerpres.

Regele thailandez, în vârstă de 67 de ani, i-a acordat lui Sineenatra Wongvajirabhakdi titlul de ‘concubină oficială’ în luna august, la doar două luni după căsătoria lui cu Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya.

Citește și : VIDEO – Incendiu la Cavallerizza Reale din Torino, sit UNESCO

Sineenatra Wongvajirabhakdi deţine şi rangul de general.

În luna mai, regele a luat-o oficial în căsătorie pe Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya, care i-a fost amantă timp de mulţi ani şi care deţinea funcţia de şef al serviciului de pază al monarhului.

În comunicatul de luni al palatului regal se arată că Sineenatra a depus eforturi pentru a împiedica ca Suthida să fie numită regină şi a avut ambiţia de a deveni chiar ea regină.

Totodată, în comunicat se precizează că Sineenatra s-a folosit de numele regelui fără permisiunea acestuia pentru a emite ordine, ceea ce a provocat confuzie în rândul populaţiei, şi dorea să obţină acelaşi statut ca cel al reginei.

Citește și : Barclay: Riscul unui Brexit fără acord este real

Tags: BangkokMaha VajiralongkornreginaSuthida Vajiralongkorn Na Ayudhy
Categorii: Știrile zilei