X

Regele Thailandei s-a însurat cu şefa adjunctă a echipei sale de securitate

Regele Maha Vajiralongkorn al Thailandei s-a căsătorit cu şefa adjunctă a echipei sale personale de securitate spre surprinderea tuturor, acordându-i titlul de Regina Suthida, cu doar câteva zile înainte să fie încoronat oficial, scrie The Guardian, potrivit news.ro.

Anunţul privind ceremonia neaşteptată, care a venit cu doar trei zile înainte de mult aşteptata încoronare, a fost făcută în gazeta regală iar ulterior au fost difuzate imagini de la nuntă la ştirile regale difuzate pe toate canalele de televiziune thailandeze.


Citește și: Venezuela dă în clocot! Guaido îndeamnă la grevă generală, Maduro anunță pedepsirea trădătorilor

Vajiralongkorn, în vârstă de 66 de ani, cunoscut sub numele de Regele Rama X, a devenit monarhul constituţional după moartea tatălui său, Regele Bhumibol Adulyadej, în octombrie 2016.

El urmează să fie încoronat prin ceremonii budiste şi brahmane complexe care se vor desfăşura pe parcursul a trei zile în acest weekend, totul culminând cu o procesiune prin Bangkok.


Thailanda este o monarhie constituţională din 1932 însă familia regală deţine multă putere şi o avere semnificativă, regele fiind considerat protectorul spiritual al poporului. De asemenea, el este protejat de orice fel de critici prin legi extrem de stricte.

Citește și: Profesorii din Florida vor intra înarmați în clase

În 2014, Vajiralongkorn a numit-o pe Suthida Tidjai, noua regină şi o fostă stewardesă la Thai Airways, drept comandant adjunct al unităţii sale de bodyguarzi. Ea a fost ulterior promovată ca general în armată în decembrie 2016 şi a primit şi titlul regal de thanpuying (doamnă).

Vajiralongkorn a divorţat de trei ori şi are şapte copii.

Tags: BangkokMaha VajiralongkornregeSuthida TidjaiThai AirwaysThailandathanpuying
Categorii: Știrile zilei