X

Regimul de alertă întărit la Moscova nu va duce ‘în acest stadiu’ la schimbări în viaţa de zi cu zi (primar)

Regimul de alertă întărit la Moscova, anunţat miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, nu va duce “în acest stadiu” la schimbări în viaţa de zi cu zi a locuitorilor capitalei ruse, a afirmat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, informează AFP, potrivit agerpres

“În aplicarea decretelor (semnate de Putin), vom lua măsurile necesare pentru a ameliora securitatea instalaţiilor civile şi a instalaţiilor critice”, a declarat Sobianin, într-un comunicat postat pe blogul său.

Citește și : UK, SUA şi Franţa vor ridica la ONU problema dronelor iraniene furnizate Rusiei

“În acelaşi timp, trebuie să spun că în acest stadiu nicio măsură nu a fost pusă în aplicare pentru a limita ritmul normal al vieţii în oraş”, a ţinut Sobianin să sublinieze, în condiţiile în care regimul de alertă întărit ar putea duce la impunerea unor restricţii de deplasare şi a unei securităţi întărite la Moscova, unde prezenţa poliţiei este deja una importantă.

Potrivit decretului, regimul de alertă întărit este instaurat în districtul federal central, unde se află şi capitala Moscova.

“Sarcinile pentru a asigura stabilitatea economiei, măsurile de securitate, (…) apărarea civilă, protecţia împotriva situaţiilor de urgenţă, (toate) vor fi rezolvate de serviciile federale şi municipale competente”, a conchis Sobianin în comunicatul său.

Mai devreme în timpul zilei de miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat instaurarea legii marţiale în patru teritorii ucrainene anexate în septembrie de Moscova – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – în faţa avansării armatei ucrainene.

Citește și : Menținerea la putere a lui Vladimir Putin e sigură deocamdată, dar riscurile se amplifică

Kremlinul a publicat în aceeaşi zi un decret prin care confirmă intrarea în vigoare a legii marţiale în aceste teritorii, începând de joi, orele locale 00:00.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a catalogat decizia lui Putin de a impune legea marţială în cele patru regiuni anexate drept o ”pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor”.

Tags: alertaDoneţkHersonLuganskmoscovaSerghei SobianinVladimir PutinZaporojie
Categorii: Diaspora