Regina Elisabeta a II-a a inaugurat o linie de metrou ce îi poartă numele

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a făcut o apariţie surpriză marţi la o ceremonie care a marcat finalizarea unei mult-aşteptate linii de metrou din Londra numită în onoarea ei, informează Reuters, potrivit agerpres

Regina, purtând o pălărie şi o haină de culoare galben aprins şi folosind un baston, a dezvelit o placă în Gara Paddington. I s-au alăturat fiul ei, Edward, şi premierul Boris Johnson.


Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

Aceasta este cea mai recentă ieşire publică pentru monarhul în vârstă de 96 de ani care, în pofida faptului că nu a rostit discursul în Parlament săptămâna trecută din cauza unor problemele de mobilitate, a participat de două ori la un spectacol ecvestru la reşedinţa sa de la Castelul Windsor în ultimele zile.

“Într-o evoluţie fericită, Majestatea Sa Regina participă la evenimentul de azi care marchează finalizarea liniei ‘Elizabeth”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham.

Acest proiect feroviar de 24 de miliarde de dolari trebuia iniţial inaugurat în decembrie 2018, însă a fost amânat de mai multe ori din cauza unor probleme la sistemele de testare şi semnalizare de siguranţă, chiar înainte de începutul pandemiei.

Denumită iniţial “Crossrail”, linia “Elizabeth” va conecta destinaţii aflate în vestul Londrei, inclusiv aeroportul Heathrow şi Reading, cu Shenfield în est. Ea se va deschide publicului pe 24 mai.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Regina Elizabeth a fost văzută în public doar de câteva ori după ce a petrecut o noapte în spital în luna octombrie anul trecut pentru o afecţiune nespecificată, după care i s-a recomandat de către medici să se odihnească.

De atunci, ea a participat la angajamente publice fie de la distanţă, fie în persoană la domiciliul de la Castelul Windsor şi nu a participat la deschiderea lucrărilor Parlamentului de săptămâna trecută.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.