X

Regina Elisabeta a II-a a refuzat un premiu dedicat persoanelor în vârstă de către o revistă britanică: ‘Avem vârsta pe care o simţim’

“Avem vârsta pe care o simţim”: Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a refuzat un premiu dedicat persoanelor în vârstă de către o revistă britanică, deoarece ea crede că nu îndeplineşte criteriile, a anunţat marţi publicaţia The Oldie, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Revista britanică, care se pretinde a fi o alternativă “lejeră” la o presă “obsedată de tinereţe şi celebritate”, a dezvăluit că a propus Palatului Buckingham să-i acorde premiul său “The Oldie of the Year” suveranei, aflată pe tronul Marii Britanii de aproape şapte decenii.

Citește și: Un consilier guvernamental britanic consideră ESENŢIALĂ accelerarea administrării dozei BOOSTER

Revista a publicat marţi scrisoarea de refuz trimisă pe 21 august de castelul Balmoral din Scoţia, unde regina îşi petrece sfârşitul verii, şi semnată de secretarul său adjunct privat Tom Laing-Baker.

“Majestatea Sa crede că o persoană are vârsta pe care o simte şi, prin urmare, nu crede că îndeplineşte criteriile pentru a accepta (premiul)”, se arată în scrisoare.

După ce a trecut prin mai multe perioade de izolare la castelul Windsor de lângă Londra şi în pofida speculaţiilor despre o eventuală retragere după moartea soţului ei Philip în aprilie, regina Elisabeta a II-a a participat recent la multe evenimente publice.

Citește și: ONU: Sancţiunile împotriva Iranului ameninţă dreptul fundamental la sănătate al iranienilor

Săptămâna trecută ea a fost văzută mergând în public sprijinindu-se de un baston.

Prinţul Philip, care a murit în aprilie la 99 de ani, a primit premiul acordat de publicaţia The Oldie pe anul 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani.

Tags: BalmoralBuckinghamRegina ElisabetaThe Oldie of the Year
Categorii: Diaspora