Regina Elisabeta a II-a a renunţat ‘cu regret’ să participe la COP26

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a renunţat ”cu regret” să participe la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), în urma unei recomandări medicale de a se odihni, a anunţat, marţi, Palatul Buckingham, la mai puţin de o săptămână după o noapte de spitalizare a suveranei britanice, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”În urma unei recomandări de a se odihni, regina îndeplineşte sarcini uşoare la Castelul Windsor. Majestatea Sa a decis cu regret să nu se deplaseze la Glasgow pentru a participa la recepţia organizată cu prilejul COP26, luni, 1 noiembrie”, a indicat Palatul într-un comunicat.


Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

”Majestatea Sa este dezamăgită că nu poate participa la recepţie, dar se va adresa delegaţilor reuniţi printr-un mesaj video înregistrat”, a adăugat Palatul.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, cel mai vârstnic monarh din lume şi totodată suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a petrecut săptămâna trecută, noaptea de miercuri spre joi, în spitalul londonez King Edward VII din cauza unei afecţiuni a cărei natură nu a fost neprecizată, dar care nu are legătură cu COVID-19. În ziua următoare, regina a revenit la Castelul Windsor pentru odihnă şi câteva activităţi uşoare, a precizat biroul de presă de la Palatul Buckingham.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

Regina Elisabeta a II-a, care este şef de stat în 15 ţări şi teritorii, inclusiv în Australia, Canada şi Noua Zeelandă, şi va sărbători în 2022 împlinirea a 70 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit, este renumită pentru sănătatea ei robustă şi continuă să participe la numeroase angajamente publice oficiale.

Cu toate acestea, suverana britanică a fost nevoită să îşi anuleze o vizită oficială în Irlanda de Nord săptămâna trecută, după ce medicii casei regale i-au recomandat să se odihnească pentru câteva zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.