X

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a primit, într-o audienţă privată, pe preşedintele turc Erdogan

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a primit marţi, într-o audienţă privată, pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat într-o vizită de trei zile în Regatul Unit în scopul strângerii relaţiilor comerciale între cele două ţări, transmit EFE şi Press Association, potrivit agerpres.

Şeful statului turc a fost primit de suverana britanică la reşedinţa acesteia de la la Palatul Buckingham, înaintea întâlnirii programate în cursul după-amiezii cu premierul Theresa May.

Citește și : Reacția Arabiei Saudite după mutarea ambasadei americane la Ierusalim

Preşedintele turc se află de duminică în Marea Britanie, însoţit de o delegaţie compusă din opt miniştri cu obiectivul explorării de noi oportunităţi economice în contextul viitoarei ieşiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Vizita liderului turc a declanşat o polemică în Marea Britanie, unde criticii au acuzat-o pe şefa guvernului de comportament ‘prea prietenesc’ cu preşedintele autoritar, din considerente economice.

Marţi dimineaţă a avut loc un protest în faţa reşedinţei din Downing Steet 10 a premierului Theresa May.

Manifestanţi ai unor grupări kurde au criticat guvernul turc şi au afişat pancarte pe care scria ‘Statul turc, stat fascist’.

Protestului i s-au alăturat organizaţii precum Reporteri fără Frontiere, reţeaua internaţională a caricaturiştilor ‘Cartoonists Rights Network International’ şi ‘Index on Censorship’.

Citește și : Fâşia Gaza: Funerelii pentru palestinienii uciși de forţele israeliene în timpul protestelor de luni

Un purtător de cuvânt al Theresei May a dat asigurări marţi dimineaţă că premierul va aborda problema drepturilor omului în timpul întrevederii cu Erdogan.

În jur de 250 de jurnalişti şi de lucrători în media sunt încarceraţi în prezent în Turcia.

Tags: Buckinghammarea britanieRecep Tayyip ErdoganRegatul UnitRegina ElisabetaTheresa May
Categorii: Diaspora