Regina Marii Britanii este de acord cu ‘perioada de tranziţie’ pentru ducii de Sussex

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a este de acord cu o “perioadă de tranziţie” în care prinţul Harry şi soţia sa Meghan vor petrece timp în Canada şi Marea Britanie, potrivit BBC, scrie news.ro .

Suverana, care s-a întâlnit luni cu prinţul de Wales, ducele de Cambridge şi ducele de Sussex, a analizat următorii paşi care vor fi făcuţi în relaţia cu ducii de Sussex.


Citește și : Marea Britanie poate continua relaţia cu Huawei fără să compromită legăturile cu SUA

Aceasta a fost prima întâlnire la care au participat cei patru după ce, miercuri, prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia lui, Meghan Markle, au anunţat că renunţă la îndatoririle regale şi că vor trăi atât în Marea Britanie, cât şi în Canada. În plus, ei au spus că vor să fie independenţi din punct de vedere financiar. Anunţul a fost făcut pe contul de Instagram Sussex Royal şi pe site-ul Sussexroyal.com şi a luat prin suprindere familia regală.

Regina a transmis într-un comunicat că “sprijină pe deplin” dorinţa lor pentru noul rol dar “ar fi preferat ca ei să rămână membri cu drepturi depline ai familiei regale”.

Mai sunt multe lucruri de pus la punct cu privire la “lucruri complexe”, dar regina aşteaptă ca deciziile finale să fie luate în următoarele zile.

“După multe luni de reflecţie şi discuţii interne am ales să facem o tranziţie în acest an prin a ne stabili treptat un nou rol în cadrul acestei instituţii”, au scris ducii de Sussex pe Instagram. “Intenţionăm să renunţăm la statutul de “seniori” în cadrul familiei regale şi să lucrăm pentur a deveni independenţi financiar, continuând în acelaşi timp să o susţinem pe Majestatea Sa Regina. Încurajarea voastră, în special în ultimii ani, ne-a făcut să facem acest pas”.

Planurile lor de viitor includ atât Marea Britanie, cât şi America de Nord, fără a-şi neglija atribuţiile faţă de Regină, de Commonwealth şi de patronaje.

Citește și : Ţările care au avut cetăţeni la bordul avionului doborât de iranieni vor discuta o posibilă acţiune pe plan legal

“Acestea ne vor permite să ne creştem fiul să aprecieze tradiţia regală în care s-a născut, oferind familiei noastre spaţiul necesar pentru a se concentra asupra unui nou capitol, dar şi să ne lansăm o entitate proprie de caritate. Suntem nerăbdători să împărtăşim toate detaliile privind următorul pas, pe măsură ce vom continua să colaborăm cu Majestatea Sa, cu prinţul de Wales, ducii de Cambridge şi cu toate părţile relevante. Până atunci, vă rugăm să primiţi mulţumirile noastre pentru sprijinul continuu”, a scris cuplul regal.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.