Regina, tot REGINĂ! Reacția ei la interviul lui Meghan este un echilibru între conciliere și fermitate

Publicat:

Ramură de măslin sau ripostă politicoasă? Presa britanică a văzut, miercuri, în reacţia reginei Elisabeta a II-a după interviul şocant acordat de nepotul ei Harry şi de soţia acestuia, Meghan, un gest de conciliere, dar şi un răspuns ferm ce marchează dezacordurile suveranei faţă de afirmaţiile făcute de fosta actriţă americană, informează AFP, potrivit agerpres.

La peste 36 de ore după interviul acordat de cuplul princiar britanic jurnalistei Oprah Winfrey, regina Marii Britanii a reacţionat marţi prin intermediul unui scurt comunicat publicat de biroul de presă de la Palatul Buckingham.


Citește și: Consulul polonez din Belarus a fost EXPULZAT

“Sunt întristată să aflu cât de dificili au fost aceşti ultimi ani pentru Harry şi Meghan”, a declarat regina Elisabeta a II-a, care a afirmat şi că ia “foarte în serios” acuzaţiile de rasism lansate de Meghan, o americancă metisă, şi prinţul Harry. Majestatea Sa s-a angajat să le analizeze “în privat”, subliniind totodată că “unele amintiri pot fi diferite”.

Alegerea unor cuvinte reţinute de către regină “sugerează că familia regală nu este de acord cu tot ce au afirmat ducii de Sussex”, a titrat miercuri cotidianul conservator The Telegraph.

“Deşi declaraţia, aşa cum se prevedea, subliniază dragostea familiei pentru Harry şi Meghan, rezultatul final este mai ferm decât şi-au imaginat mulţi dintre noi”, au confirmat şi jurnaliştii de la The Time.

Mai multe cotidiane au raportat că regina britanică, în vârstă de 94 de ani, a elaborat un răspuns oficial încă de luni, dar şi-a acordat un timp suplimentar de reflecţie înainte de a publica acel comunicat.

Pentru cotidianul Metro, palatul regal a întins “o ramură de măslin” cuplului princiar, ale cărui relaţii cu familia domnitoare s-au tensionat după exilul său în Canada, apoi în Statele Unite.

“Acest mesaj a fost foarte rezonabil, calm, generos (…) şi într-un spirit de conciliere”, a declarat pentru BBC Hugo Vickers, autorul mai multor biografii dedicate unor membri ai familiei regale britanice.

În interviul lor, fosta actriţă americană, în vârstă de 39 de ani, şi soţul ei, în vârstă de 36 de ani, care ocupă locul al şaselea în ordinea de succesiune la tron, au vorbit despre o presiune mediatică insuportabilă, rasism şi absenţa sprijinului din partea familiei regale pentru a îşi justifica decizia de a renunţa la statutul lor de membri activi ai casei regale britanice.

Citește și: Misiunea Gărzii Naționale la Capitoliu a fost prelungită

Ducele de Sussex a dezvăluit că s-a îndepărtat de tatăl lui, prinţul Charles, şi de fratele său mai mare, prinţul William, sperând totodată că timpul va vindeca aceste răni sufleteşti.

Invitat de jurnalişti să comenteze acel interviu în timpul unei vizite pe care a întreprins-o miercuri, prinţul Charles a preferat să păstreze tăcerea, răspunzând doar printr-un scurt râs nervos.

Moştenitorul tronului britanic este “dezamăgit” de cuvintele rostite de Harry şi Meghan, a dezvăluit o sursă din anturajul casei regale pentru cotidianul Evening Standard. “Prinţul Charles este mândru de diversitatea din această ţară şi consideră că diversitatea societăţii moderne britanice reprezintă cea mai mare forţă a ei”, a adăugat aceeaşi sursă, referindu-se la acuzaţiile de rasism formulate de Meghan Markle.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina Rusia a afirmat marţi că a distrus cinci avioane...

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei ‘păci juste’

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei 'păci juste' Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat...

Comisia Europeană ‘avertizează’ România: somație pentru București

Comisia Europeană 'avertizează' România: somație pentru București Comisia Europeană va cere statelor membre luna aceasta să își trimită urgent planurile pe termen lung de climă...

Rusia se grăbeşte să-şi construiască o nouă staţie spaţială

Rusia se grăbeşte să-şi construiască o nouă staţie spaţială Rusia are drept obiectiv construcţia segmentului principal compus din patru module al noii sale staţii spaţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.