X

Regiunea italiană Veneto doreşte eliminarea carantinei pentru turiştii vaccinaţi

Regiunea Veneto, din nordul Italiei, face presiuni asupra guvernului de la Roma să ridice carantina pentru străinii vaccinaţi care vizitează zona în calitate de turişti, relatează APA miercuri, potrivit agerpres.

“În caz contrar, riscăm să pierdem nenumăraţi oaspeţi. Nu mai putem aştepta. Turismul este motorul economic al regiunii noastre. 68% dintre turiştii noştri sunt străini”, a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, potrivit presei locale.

Citește și : Condiţiile de detenţie ale lui Navalnîi respectă standardele internaţionale

“În legătură cu turismul, problema carantinei ar trebui să fie reconsiderată imediat. Un turist străin care este vaccinat nu ar trebui să fie supus unei carantine”, a spus Zaia.

Cetăţenii din UE care doresc să călătorească în Italia trebuie să prezinte un test de coronavirus negativ şi în plus trebuie să rămână în carantină timp de cinci zile. La finalul carantinei obligatorii la domiciliu, trebuie efectuat un alt test COVID. Măsura este valabilă până la 30 aprilie.

Turismul a generat 18 miliarde de euro în Veneto în anul de dinaintea epidemiei. În 2019, regiunea a raportat 48 de milioane de înnoptări, relatează APA

Citește și : În ciuda pandemiei, Brit Awards 2021 se va ţine cu public

Categorii: Diaspora