Reglare de conturi într-o închisoare supraaglomerată din Filipine. Şase morţi şi 33 de răniţi!

Publicat:

O confruntare între bande rivale într-o închisoare supraaglomerată din metropola Manila, Capitala Filipinelor, a făcut şase morţi şi 33 de răniţi, au anunţat marţi autorităţile, citate de France Presse, potrivit agerpres.

Aproximativ 1.900 de persoane sunt deţinute în închisoarea Caloocan unde a avut loc incidentul. Închisoarea a fost concepută să primească 200 de deţinuţi, a precizat purtătorul de cuvânt al autorităţilor penitenciare, Xavier Solda.


Citeşte şi: David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă – Black News

O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor altercaţiei letale ce a început cu o dispută între doi deţinuţi, potrivit lui Solda. Tipul de armă folosit nu a fost stabilit.

“Au trecut aproape doi ani de când (nu primim) vizite în unităţile noastre din cauza COVID-19, acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care alţii au luat parte la confruntare”, a explicat Solda pentru AFP.

Securitatea a fost întărită în interiorul închisorii pentru a menţine ordinea.

Violenţa în închisori este răspândită în centrele supraaglomerate din arhipelagul filipinez, unde numărul deţinuţilor este uneori de până la cinci ori mai mare decât capacitatea lor.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Incidentul intervine după o altercaţie în închisoarea New Bilibid din capitală pe 2 ianuarie, care a făcut trei morţi şi 14 răniţi printre deţinuţi.

Arme albe şi de foc artizanale au fost folosite în această confruntare în cea mai mare închisoare din ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.