Reguli mai stricte pentru utilizarea microorganismelor modificate genetic

Comisia mediu, climă și tranziție verde a examinat astăzi un proiect de lege care propune reglementarea utilizării microorganismelor modificate genetic în condiții de izolare. Inițiativa vizează crearea unui cadru legal clar și sigur pentru desfășurarea activităților din acest domeniu sensibil, cu accent pe protejarea sănătății umane și a mediului.

Proiectul prevede transpunerea legislației Uniunii Europene în dreptul național și stabilește atribuțiile autorităților competente. Printre elementele-cheie se numără: evaluarea riscurilor, clasificarea pericolelor, etichetarea și ambalarea microorganismelor, precum și măsuri stricte de biosecuritate, potrivit agrotv.md.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Totodată, documentul propune extinderea duratei autorizațiilor pentru astfel de activități de la 5 la 10 ani, dar și introducerea a cinci tipuri noi de autorizații, adaptate diferitelor niveluri de risc și scopuri de utilizare.

Ministerul Mediului, autorul proiectului, susține că această reglementare va oferi un control mai eficient asupra biotehnologiilor utilizate pe piața internă, asigurând în același timp protecția ecosistemelor și sănătatea publică. Proiectul urmează să fie examinat în plenul Parlamentului, în prima lectură.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

This post was last modified on 15/05/2025 16:57 16:57

Tags: microorganisme
Diverse