StiripesurseȘtirile zileiReguli noi la importurile din UE la miere și produse apicole

Reguli noi la importurile din UE la miere și produse apicole

Publicat:

Reguli noi la importurile din UE la miere și produse apicole

Crescătorii de albine, centrele de colectare și procesatorii din Ucraina au fost informați de către autorități că, din 30 noiembrie, la nivelul Uniunii Europene intră în vigoare o legislație mai drastică privind importurile apicole.

Din 30 noiembrie 2024, mierea și alte produse apicole destinate consumului uman pot fi importate în UE numai dacă sunt trimise, primite și/sau produse în unități înregistrate de către autoritatea competentă a țării exportatoare. Informația a fost transmisă public industriei apicole din Ucraina de către Serviciul de presă al Serviciului de Stat pentru Producție și Consum.

Vezi şi: VIDEO – Laburiştii au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative şi sunt gata să înceapă ”schimbarea” în Regatul Unit – Stiripesurse.md

Potrivit Comisiei Europene, pe baza rezultatelor acțiunilor coordonate în timpul controlului mărfurilor cu miere și produse apicole în timpul importului pe teritoriul UE, s-a constatat una sau alta probleme la 46% dintre mărfuri și la 57% dintre exportatorii din țări terțe. Produsele care au fost supuse controlului și care au fost găsite cu nereguli au fost marcate ca suspecte cu privire la falsificarea mierii cu zaharuri.

Reguli noi la importurile din UE la miere și produse apicole

Exportatorii de miere din Ucraina, obligați să se înregistreze


Prin urmare, pentru a îmbunătăți trasabilitatea lanțului de aprovizionare cu miere și produse apicole către piață, Uniunea Europeană întărește controlul operatorilor de piață de către țările exportatoare.

„Având în vedere cele de mai sus, operatorii de piață interesați ai producătorilor de miere și produse apicole ar trebui să se adreseze în prealabil (cu o lună înainte) la organul teritorial al Serviciului de Stat Producție și Consum pentru a include capacitățile operatorilor de piață în listele de unități din care este permis exportul către UE de miere și produse apicole pentru consum uman”, au precizat cei de la Serviciul de Stat pentru Producție și Consum.

Citeşte şi:  La Bălți începe sezonul de termoficare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O măgăriță este vedeta Operei din New York

O măgăriță este noua vedetă a Operei Metropolitane din New York. Animalul are propriul agent care consideră că măgărița „este fabuloasă”. Ea apare pe...

Italia sărbătorește primul copil născut într-un sat în ultimii 30 de ani

Nașterea bebelușului Lara în Pagliara dei Marsi a adus populația satului la aproximativ 20 de locuitori. Italia înregistrează un minim istoric de nașteri, cu...

De ce nu ar trebui să-ți minți copilul despre Moș Crăciun

Magia Crăciunului îi face pe copii să viseze. Dar atunci când alegi să minți copilul despre Moș Crăciun, chiar și cu intenții bune, riști...

Statul New York va obliga platformele de social media să afişeze avertismente privind sănătatea mintală

Platformele de social media care folosesc funcţii precum derulare infinită, redare automată sau fluxuri algoritmice vor fi obligate să afişeze avertismente despre potenţialele efecte...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.