Relaţiile dintre SUA şi Afganistan vor depinde de mişcările politice ale talibanilor

Publicat:

Statele Unite au anunţat luni că vor recunoaşte un guvern condus de talibani în Afganistan doar dacă aceştia respectă drepturile femeilor şi resping teroriştii, transmite AFP, potrivit agerpres.

“În ceea ce priveşte poziţia noastră faţă de orice viitor guvern în Afganistan, aceasta va depinde de conduita guvernului respectiv. Va depinde de comportamentul talibanilor”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.


Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

“Un viitor guvern afgan care protejează drepturile fundamentale ale poporului său (…) inclusiv a jumătate din populaţia sa – soţiile şi fiicele sale” şi “care nu oferă adăpost teroriştilor” “este un guvern cu care am putea colabora”, a afirmat Ned Price.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a mai spus că emisarul american Zalmay Khalilzad se află încă în Qatar, unde au fost organizate discuţii cu talibanii timp de mai multe luni, iar oficialii americani continuă să interacţioneze cu insurgenţii în Doha.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

Accentul diplomaţiei SUA a trecut de la susţinerea negocierilor de pace la evitarea violenţei, după ce preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul, a declarat Ned Price, potrivit Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.