Remdesivir are efecte minime pentru bolnavii de COVID în forme medii (studiu)

Publicat:

Starea pacienţilor cu forme medii de Covid-19 s-a îmbunătăţit după un tratament de cinci zile cu Remdesivir, medicament al companiei americane Gilead Sciences, dar tratamentul nu a redus semnificativ perioada de spitalizare a acestora, în timp ce administrarea timp de 10 zile nu a arătat vreun beneficiu, potrivit datelor unui nou studiu clinic, citate de Reuters, potrivit news.ro .

Medicamentul, care potrivit unui studiu clinic anterior a redus perioada de spitalizare a pacienţilor cu forme grave de Covid-19, este folosit în prima linie a eforturilor de combatere a pandemiei.


Citește și : Zeci de foşti responsabili republicani cu securitatea naţională se dezic de Trump şi anunţă că votează cu Biden

Studiul clinic efectuat pe 600 de pacienţi, publicat vineri de Journal of the American Medical Association (JAMA), a stabilit că pacienţii cu forme moderate de Covid-19 trataţi cu medicamentul antiviral timp de 5 zile, au avut şanse semnificativ mai mari de îmbunătăţire a stării în anumite privinţe, cum ar fi dacă au avut sau nu nevoie de oxigen suplimentar, comparativ cu pacienţii care au primit tratament standard.

Cu toate acestea, cercetătorii afirmă că importanţa clinică a beneficiilor pentru pacienţii respectivi este incertă.

Remdesivir este comercializat în prezent în cadrul autorizaţiei de urgenţă acordată de Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu forme grave de Covid-19, boala provocată de noul coronavirus.

Gilead a solicitat în această lună autorizarea oficială a acestui medicament.

Rezultatele diferite ale studiilor clinice pentru remdesivir ”ridică întrebarea dacă discrepanţele sunt determinate de opţiunile adoptate în cadrul studiilor clinice, inclusiv populaţiile de pacienţi, sau dacă medicamentul este mai puţin eficace decât s-a crezut”, potrivit unui editorial al JAMA care însoţeşte studiul.

Noul studiu clinic pentru pacienţii cu forme moderate de Covid-19 a arătat că la 11 zile de la începerea tratamentului, 65% dintre pacienţii trataţi timp de 10 zile, 70% dintre pacienii trataţi timp de 5 zile şi 60% dintre pacienţii care au primit tratament standard au părăsit spitalul.

Citește și : UNHCR susţine că deţine mărturii privind abandonarea migranţilor pe mare de către Garda de Coastă greacă

Efectele secundare observate mai frecvent la grupurile de pacieni trataţi cu remdesivir au inclus greaţă, nivel scăzut de potasiu în sânge şi durere de cap.

Editorialul JAMA afirmă că rămân întrebări importante referitoare la eficacitatea remdesivir, inclusiv care pacienţi pot beneficia cel mai mult de medicament, durata optimă a terapiei, impactul medicamentului asupra rezultatelor clinice şi efectul relativ al acestuia în combinaţie cu steroizi generici.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.