Renato Usatîi cere comisie de anchetă și dosar penal pentru gestionarea crizei energetice

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a lansat un atac dur la adresa autorităților, acuzându-le de gestionarea defectuoasă a crizei energetice. Politicianul solicită crearea unei comisii de anchetă parlamentare și deschiderea unui dosar penal pentru cei responsabili de situația actuală.

„Situația în care se află astăzi țara este o crimă! Unde sunt experții? Unde sunt ONG-urile care susțineau guvernarea când cumpărau gaz la prețuri de trei ori mai mari sau când amestecau gazul rusesc cu cel european, făcându-l să ajungă la cetățeni la prețuri duble sau triple?”, a declarat Usatîi.

Acesta consideră că autoritățile au prejudiciat atât statul, cât și cetățenii prin deciziile luate în perioada crizei. „Dacă eram prim-ministru, aș fi cerut Parlamentului să creeze o comisie de anchetă și aș fi solicitat deschiderea unui dosar penal. Dar cel mai important, acest lucru nu era să se întâmple, pentru că am fi cumpărat gazul la timp, când prețul era mai accesibil”, a adăugat liderul Partidului Nostru.

Usatîi a avertizat că, în lipsa unor acțiuni concrete, cetățenii vor pierde orice încredere în stat. „Este necesar să stabilim cine sunt responsabilii și să tragem concluziile. Altfel, această criză va rămâne o pată neagră în istoria gestionării energetice a Republicii Moldova”, a subliniat politicianul.

Declarațiile lui Renato Usatîi vin în contextul nemulțumirilor generale legate de prețurile ridicate la energie și de incertitudinea privind aprovizionarea cu gaze naturale.

Citeşte şi: METEO// Vreme posomorâtă și răcoroasă

Tags: cerecomisiecrizeide anchetădosarenergeticegestionareapenalRenato Usatîi
Categorii: PoliticăȘtirile zilei