Renault vrea să ajungă la o marjă operaţională de 8% până în 2025

Publicat:

Producătorul auto francez Renault SA a anunţat marţi că intenţionează până în 2025 să ajungă la o marjă operaţională de 8%, datorită planului de a scinda activităţile sale din domeniul motoarelor pe combustie de afacerea specializată pe vehicule electrice, deşi planul trebuie să primească undă verde de la partenerul de alianţă Nissan, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La începutul lunii mai, Renault a anunţat în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.


Citeşte şi: Coreea de Nord califică drept nefondate acuzaţiile SUA că ar furniza armament Rusiei – Black News

Marţi, Renault şi-a stabilit obiectivul de a ajunge până în 2025 la o marjă operaţională de 8%, nivelul urmând să crească la peste 10% în 2030, de la 5% previzionat pentru acest an.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice, denumită intern cu numele de cod “Ampere”, separată de divizia care va regrupa operaţiunile din domeniul motoarelor pe combustie, denumită intern sub numele de cod “Horse”.

Citeşte şi: Germania îşi dublează finanţarea pentru protecţia pădurilor la nivel global – Black News

Investitorii aşteaptă detalii privind strategia Renault, dar în comunicatul de marţi dimineaţă producătorul auto francez a anunţat doar că negocierile cu Nissan sunt în derulare.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernul Recean promite ‘să aducă’ Europa în toată ţara

Guvernul Recean promite 'să aducă' Europa în toată ţara Aflat într-o vizită de lucru în raionul Ceadîr-Lunga, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat două proiecte implementate...

În memoria victimelor deportărilor staliniste. Expoziție inedită la Parlament

În memoria victimelor deportărilor staliniste. Expoziție inedită la Parlament Parlamentul găzduiește, în aceste zile, o expoziție tematică dedicată celor 75 de ani de la...

Au mai prins unul. Încă un escroc cu „ruda implicată în accident” – pe mâna poliției

Au mai prins unul. Încă un escroc cu „ruda implicată în accident” – pe mâna poliției Un tânăr de 18 ani din Ungheni a fost...

Măsuri anti-Șor: Flyone impune reguli noi pentru pasagerii curselor Erevan-Chișinău

Măsuri anti-Șor: Flyone impune reguli noi pentru pasagerii curselor Erevan-Chișinău Compania aeriană Flyone a stabilit noi reguli pentru pasagerii cursei Erevan-Chișinău, inclusiv verificare suplimentară, control de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.