Renunţare la modificarea orei. Statele UE ar urma să solicite amânarea până în 2021

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene ar urma să solicite amânarea până în 2021 a planului de renunţare la modificarea orei oficiale, conform unui proiect pregătit de preşedinţia austriacă în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene, obţinut de POLITICO, scrie Agerpres.

Solicitarea vine în urma presiunilor unor state, printre care Portugalia, Grecia şi Olanda, ca sistemul actual să fie menţinut sau să fie furnizate informaţii suplimentare care să justifice abandonarea lui.


Citește și : Afganistan: Guterres lansează un apel la ‘negocieri directe de pace’ cu talibanii

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat în septembrie că executivul de la Bruxelles propune renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, în urma unei consultări la care au participat câteva milioane de cetăţeni europeni, şi le-a dat termen statelor până în aprilie 2019 să decidă asupra viitoarelor lor aranjamente orare.

‘Dovezile nu sunt concludente dacă beneficiile trecerii permanente la ora de vară depăşesc inconvenientele legate de o modificare bianuală a orei oficiale’, arată proiectul preşedinţiei austriece a Consiliului UE.

Statele care susţin păstrarea sistemului actual fac acest lucru ‘mai ales din cauza lipsei de dovezi plauzibile disponibile în ce priveşte beneficiile posibile pe care le-ar putea aduce renunţarea la schimbarea orei’, adaugă textul menţionat.

Raportul preliminar, ce urmează să fie discutat de miniştrii transporturilor luni, cere ca în 2026 să fie realizată o analiză a modului în care a funcţionat trecerea la o singură oră oficială pe parcursul anului.

Statele membre au termen până la sfârşitul zilei de marţi pentru a obiecta faţă de textul propus de preşedinţia austriacă.

Citește și : Theresa May, criticată pentru că ar fi refuzat un plan privind un acord comercial bilateral propus de Trump

Mai multe ţări plănuiesc organizarea de consultări la nivel naţional pentru a decide dacă vor trece permanent la actuala oră de vară sau de iarnă. Textul menţionat de POLITICO cere o analiză de impact mai aprofundată din partea Comisiei Europene.

O consultare la nivel european a arătat că o majoritate de 4,6 milioane de respondenţi susţin renunţarea la modificarea orei oficiale, în vigoare în UE din 1996. Ţări precum Finlanda şi Estonia rămân puternic favorabile planului Comisiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.