Reparația unui drum din raionul Soroca, amânată nouă ani: lucrările au început abia în 2025, din fonduri locale

Lucrările de reparație a unui segment de drum din raionul Soroca, care trebuia să fie modernizat încă din 2014 cu fonduri europene, au început abia săptămâna trecută. Porțiunea de 3,7 kilometri leagă comuna Vasilcău de municipiul Soroca și face parte din proiectul transfrontalier „Drumuri bune și accesibile”, finanțat de Uniunea Europeană.

În cadrul proiectului, Uniunea Europeană a alocat 2,3 milioane de euro pentru modernizarea a aproximativ 8 kilometri de drum în România și Republica Moldova, dintre care 761 de mii de euro erau destinați segmentului din Vasilcău. Din cauza nerespectării condițiilor contractuale de către agentul economic selectat, fondurile europene au fost pierdute, iar banii au trebuit returnați, potrivit tvrmoldova.md.

Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a declarat că acum reparația este realizată din bugetul Consiliului Raional: „A fost aprobată suma de 23,8 milioane de lei pentru acest an, iar pentru anul viitor sunt prevăzuți încă 3,3 milioane. Din păcate, agentul economic nu și-a onorat obligațiunile și am fost nevoiți să returnăm fondurile europene.”

Primarul comunei Vasilcău, Tudor Golub, a subliniat importanța acestui drum pentru locuitori: „Este unicul drum care leagă raionul de comuna noastră. Din 2014 s-a promis că vor începe lucrările, și iată că în 2025, cu Doamne ajută, ele au demarat.”

Șoferii din zonă spun că au așteptat de ani buni această reparație, timp în care au fost nevoiți să circule pe un drum deteriorat: „Stricăm mașinile, plătim sume mari pentru reparații. Aseară cineva și-a spart radiatorul. E bătaie de joc.”

Lucrările sunt executate de o firmă locală, care promite calitate și o garanție de cinci ani: „Ne străduim să facem totul bine și repede, cu materiale calitative”, a declarat șeful de șantier, Veaceslav Badrajan.

Drumul urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2025.

Tags: drumSoroca
Categorii: SocialȘtirile zilei