X

Reporterul Toronto Star îl contrazice pe Trump privind originea scurgerii de informaţii despre Canada

Reporterul Toronto Star care a dezvăluit afirmaţiile virulente ale lui Donald Trump despre Canada, făcute într-un interviu pentru agenţia Bloomberg şi care ar fi trebuit să rămână secrete, a transmis sâmbătă că sursa sa nu au fost jurnaliştii de la Bloomberg, contrar a ceea ce a declarat preşedintele american, relatează AFP, potrivit agerpres.

Daniel Dale, şeful biroului din Washingtonului al cotidianului canadian, a făcut această precizare după ce preşedintele Trump i-a criticat vineri public pe jurnaliştii de la Bloomberg, spunând că ei şi-au încălcat promisiunea de a nu dezvălui unele dintre afirmaţiile sale, ce ar fi trebuit să rămână secrete, sau ‘off the record’ în jargonul jurnaliştilor, a relatat Toronto Star.

Citește și : Egipt: Atac al sătenilor împotriva creştinilor copţi din cauza unui loc de rugăciune în provincia Minya

“Am promis să nu spun nimic despre sursa mea (…) Dar nu vreau să contribui la murdărirea de către preşedinte a unor excelenţi jurnalişti care au respectat etica”, a scris Daniel Dale într-o postare pe Twitter.

Prin urmare, “pot să spun asta: nici unul dintre intervievatorii de la Bloomberg nu a fost sursa mea”, a adăugat el.

“Am decis că pot să îmi protejez sursa aşa cum am promis, spunând în acelaşi timp că afirmaţiile preşedintelui despre jurnaliştii de la Bloomberg sunt incorecte”, a explicat Dale într-o declaraţie pentru Toronto Star.

Cotidianul a subliniat la rândul său că protejarea surselor este esenţială.

În acest interviu, preşedintele Trump le-a mărturisit ‘off the record’ interlocutorilor săi că Washingtonul nu va face niciun compromis cu Canada în negocierile sale privind modernizarea Acordului de schimb nord-american (NAFTA).

Citește și : UE îndeamnă SUA să-şi reconsidere „decizia regretabilă” de a opri finanţarea UNRWA

El a adăugat că va exista un acord doar în condiţiile Washingtonului, ceea ce a contribuit la suspendarea negocierilor de vineri.

Preşedintele a recunoscut într-o postare pe Twitter că a făcut aceste afirmaţii, după ce ele au fost publicate de Toronto Star.

Tags: BloombergcanadaDonald TrumpeticăinterviujurnaliştiToronto Starwashington
Categorii: Știrile zilei