X

Reprezentanți DG ECFIN, aflați în vizită de lucru la Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a organizat o ședință de lucru cu reprezentanții misiunii Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene (DG ECFIN), aflați într-o vizită oficială în Moldova în contextul acordării asistenței macrofinanciare pentru țara noastră.

În cadrul evenimentului au participat reprezentanți ai mai multor autorități publice naționale, printre care Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Banca Națională a Moldovei, Biroul Național de Statistică, precum și oficiali europeni.

Citeşte şi: Zaharova: 80% dintre moldoveni ‘ştiu limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi’

Oficialii au discutat despre proiecțiile fiscale ale veniturilor și cheltuielilor, obiectivele de politică fiscală pentru anii 2024 și 2025, principalele măsuri fiscale, dar și sursele de finanțare internă și externă. De asemenea, au fost aduse în discuții și aspecte ce vizează componentele Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice, fiind reiterată importanța acesteia pentru eficientizarea proceselor în domeniu.

Totodată, s-a discutat despre pregătirea de către autoritățile naționale a Programului de reforme economice, recomandările pentru Ministerul Finanțelor din Raportul pentru extindere, publicat la 8 noiembrie 2023, nivelul de implementare a condiționalităților pentru asistența macrofinanciară, precum și unele aspecte bugetare.

Reprezentanții DG ECFIN au apreciat eforturile Ministerului Finanțelor și au menționat că vor continua să susțină autoritatea în implementarea tuturor acțiunilor preconizate în programul de reforme.

Citeşte şi: Doi oameni au murit într-o maşină înţepenită în nămeţi

Tags: Banca NaţionalăDG ECFINministerul finantelorUE
Categorii: EconomieȘtirile zileiU.E.