X

Reprezentantul Madridului în Catalonia ÎȘI CERE SCUZE pentru violențele poliției spaniole

Reprezentantul oficial al guvernului spaniol în Catalonia, Enric Millo, a formulat scuze vineri pentru intervenţia brutală a poliţiei naţionale asupra protestatarilor care încercau să-şi exprime votul la referendumul de independenţă, desfăşurat duminică şi interzis de Madrid, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Când văd aceste imagini şi cu atât mai mult când cunosc oameni care au fost loviţi, îmbrânciţi şi chiar o persoană care a fost spitalizată, nu pot decât să regret şi să cer scuze în numele poliţiştilor care au intervenit’, a declarat Enric Millo, într-un interviu televizat.

Citește și: Secesioniștii catalani au ieșit LIBERI după audierile de la Madrid

Acestea sunt primele scuze formulate de un oficial al guvernului de la Madrid şi ar putea fi considerate un gest de conciliere faţă de liderii catalani, care plănuiesc declararea unilaterală de independenţă a regiunii.

Intervenţia poliţiei spaniole în timpul referendumului de duminică s-a soldat, potrivit autorităţilor sanitare catalane, cu rănirea a aproximativ 900 de persoane şi a fost condamnată pe scară largă de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, care au denunţat folosirea excesivă a forţei împotriva civililor.

Tags: barcelonacataloniaEnric Milloindependenţa Catalonieimadridscuzespania
Categorii: Diaspora