Republica Cehă ia locul Rusiei în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Publicat:

Republica Cehă a fost aleasă marţi de Adunarea Generală a ONU să ocupe în Consiliul pentru Drepturile Omului locul părăsit în aprilie de Rusia, devenită observator, dar care a decis să nu participe joi la sesiunea extraordinară despre Ucraina, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Această reuniune de la Geneva despre “deteriorarea situaţiei drepturilor omului în Ucraina” a fost convocată la solicitarea Kievului.


Citește și : Aderarea Suediei la NATO ar consolida apărarea regiunii nordice

“Delegaţia rusă nu va legitima prin prezenţa sa acest nou show politic organizat sub forma unei sesiuni extraordinare”, a anunţat marţi, la Moscova, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

“Din păcate, argumentele şi clarificările noastre cu privire la adevăratele obiective ale acestei operaţiuni militare şi situaţia reală de pe teren sunt complet ignorate”, şi-a exprimat ea regretul.

“Este evident că nu vor fi ascultate nici de această dată”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, calificând această reuniune drept “un nou demers antirusesc al ‘Occidentului colectiv'”.

Sesiunea extraordinară a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului este susţinută de alte 15 state membre ale Consiliului, printre care Franţa, Gambia, Japonia, Mexic, SUA şi Polonia, şi de către peste 35 de ţări observatoare, printre care Bulgaria, Ungaria, Elveţia şi Turcia.

Este prima reuniune consacrată acestui subiect de când Adunarea Generală a ONU a suspendat Rusia la începutul lui aprilie din cea mai înaltă instanţă a organizaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului.

Totuşi, Moscova a anticipat suspendarea renunţând la statutul său de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului, Rusia având dreptul să participe ca ţară observatoare la lucrările Consiliului, joi, dacă va dori asta.

La New York, 180 din cele 193 de state membre ale Adunării Generale a ONU au votat pentru alegerea unui succesor al Rusiei în Consiliul pentru Drepturile Omului.

În cadrul scrutinului care s-a ţinut cu buletine de vot secrete, 157 de ţări au votat în favoarea candidaturii unice a Republicii Cehe, în timp ce 23 de ţări s-au abţinut.

Mandatul Republicii Cehe în Consiliul pentru Drepturile Omului, care va intra în vigoare imediat, va dura până la 31 decembrie 2023.

Citește și : Circa 100 de civili sunt captivi în oţelăria Azovstal din Mariupol

Consiliul pentru Drepturile Omului nu poate adopta măsuri obligatorii din punct de vedere juridic, dar deciziile sale au totuşi greutate politică. De asemenea, are dreptul să autorizeze investigaţii.

Rusia derulează de la 24 februarie o ofensivă militară în Ucraina, cu obiectivul declarat de autorităţile ruse de “denazificare” şi “demilitarizare” a ţării vecine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.