X

Republica Cehă va cumpăra 12 elicoptere militare produse de compania americană Bell

Republica Cehă a anunţat marţi că va achiziţiona 12 elicoptere de luptă şi multirol produse de compania americană Bell, pentru a înlocui vechile aparate MI-24 de concepţie sovietică, transmite AFP, potrivit agerpres.

Contractul, a cărui valoare este estimată la circa 570 de milioane de euro, ar urma să fie semnatăpână la sfârşitul anului, potrivit ministrului ceh al apărării, Lubomir Metnar. În această sumă vor fi cuprinse de asemenea muniţiile, piesele de schimb, un simulator pentru antrenament şi instruirea personalului.

Citește și : Zeci de rachete, lansate din Gaza spre Israel după uciderea unui lider palestinian

Armata cehă ar urma astfel să se doteze cu opt elicoptere multirol UH-1Y Venom şi cu patru elicoptere de luptă AH-1Z Viper.

”Armata are nevoie de elicoptere noi. Cu cât ne debarasăm mai repede de tehnologia rusească, cu atât mai bine”, a spus ministrul Lubomir Metnar. ”Din acest motiv dorim să semnăm acordul anul acesta pentru a putea dispune de aceste echipamente până în anul 2023”, a precizat oficialul ceh.

Anterior, Republica Cehă a respins o ofertă pentru elicoptere italiene AgustaWestland AW139.

Citește și : Sute de studenţi francezi, în stradă după ce un coleg de-al lor şi-a dat foc la Lyon

Tags: BellLubomir MetnarRepublica CehăUH-1Y
Categorii: Diaspora