X

Republica Moldova: Protest antiguvernamental la Chişinău la apelul Mişcării de Rezistenţă ACUM

Opoziţia pro-europeană şi societatea civilă de la Chişinău au organizat duminică un amplu protest împotriva actualei guvernări, mii de oameni răspunzând la apelul Mişcării de Rezistenţă Naţională ACUM, creată după anularea alegerilor din capitala Republicii Moldova, relatează presa de peste Prut, potrivit agerpres.

Membrii ACUM şi simpatizanţii lor au scandat, în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare, ‘Diaspora e cu noi’ ‘Vrem ţara înapoi’, ‘Plahotniuc la puşcarie’, ‘Jos mafia’, ‘Noi nu cedăm’.

Citește și : Comandantul Stat Islamic din Afganistan, ucis în timpul unui atac în regiunea Nangarhar

Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), unde era anunţat protestul, a fost ocupată mai întâi de o contramanifestaţie organizată de primarul din Orhei, Ilan Şor, condamnat în prima instanţa pentru participarea la ‘furtul miliardului’.

Încă de dimineaţă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost instalate corturi şi au fost improvizate câteva grătare. Contramanifestaţia a fost asumată de activista Maia Laguta, dar Partidul Şor a recunoscut într-o declaraţie pentru Radio Chişinău că este organizator ale acestei acţiuni.

Iniţial, cele două manifestaţii erau divizate de câteva rânduri de carabinieri, însă ulterior susţinătorii Mişcării de Rezistenţă Naţională, reprezentată de PAS, Platforma DA şi PLDM, s-au deplasat în preajma monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei.

În discursul să?u, liderul PAS, Maia Sandu, a îndemnat cetă?ţenii să? protesteze paşnic. ‘Aceşti oameni încearcă? să? oprească? tentativele de a demasca fă?ră?delegile lui Ilan Ş?or. Noi susţinem democraţia şi nu am venit pentru violenţe. Nu vom deveni violenţi şi nu ne vom agresa reciproc’, a afirmat Maia Sandu.

‘Cineva vrea ca societatea să fie dezbinată. Am anunţat un protest civic, paşnic şi civilizat. Nu vrem vărsare de sânge. Aceşti oameni vor ca mitingul de astăzi să degenereze în acţiuni violente. Acesta nu este scopul nostru, scopul nostru este să ne luăm ţara înapoi. Vă îndemn să improvizăm o scenă în faţa monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi să continuăm protestul în mod paşnic’, a menţionat liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Citește și : Migranţii de la bordul navei Diciotti au debarcat în portul Catania din Siclia

După un marş pe străzile capitalei la mai multe instituţii ale statului, protestul ‘ACUM’ a revenit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, liderii săi anunţând că intenţionează să rămână în această noapte, dar şi mâine în PMAN, informează portalul deschide.md.

Tags: ACUMchisinauopozitiaPMANsocietatea civila
Categorii: Diaspora