X

Republicanii americani nu reușesc să treacă un plan de redresare economică în SUA

Un prim vot privind un plan gigantic de relansare a economiei americane, afectată de pandemia de coronavirus, a eşuat duminică în cadrul unui vot procedural în Senat, ceea ce confirmă poziţii încă îndepărtate ale democraţilor şi republicanilor, care cu toate acestea au fost de acord cu privire la urgenţa situaţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Republicanii, care deţin majoritatea în Senat, nu au reuşit să-i convingă pe democraţi să voteze în favoarea deschiderii dezbaterilor cu privire la acest proiect de lege, care îşi propune să strângă până la 2.000 de miliarde de dolari, ceea ce ar fi dus la un vot final, luni, în camera superioară a Congresului SUA. Acest eşec riscă să afecteze bursele, au avertizat republicanii.

Citește și: Emiratele Arabe Unite SUSPENDĂ toate zborurile de pasageri

Covid-19 nu a cruţat Congresul, unde un prim senator a anunţat că a fost testat pozitiv, după doi membri ai Camerei Reprezentanţilor în această săptămână. În total, cinci senatori erau în izolare voluntară duminică şi nu au putut să voteze.

Donald Trump a refuzat să se pronunţe asupra unei posibile date privind redresarea primei economii a lumii, afectată de epidemia provocată de noul coronavirus.

Citește și: China testează deja un vaccin împotriva noului coronavirus

”Nu pot răspunde la aceasta”, a declarat duminică preşedintele Trump unui jurnalist care l-a întrebat când s-ar putea redresa economia americană.

”Ceea ce cred eu este că vom avea rezultate bune şi cred că poporul american a fost extraordinar”, a adăugat preşedintele Trump. 

Tags: congrescoronaviruscovid-19Donald TrumpeconomieSUA
Categorii: Știrile zilei