X

Republicanii americani îşi păstrează un mandat în Camera Reprezentanţilor la un scrutin în Arizona

Partidul Republican şi-a conservat marţi unul din mandatele din Arizona pentru Camera Reprezentanţilor de la Washington, la un scrutin considerat a fi un test naţional înaintea alegerilor de la mijlocul mandatului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Debbie Lesko, fostă membră a congresului local din Arizona şi susţinută de preşedintele Donald Trump, s-a confruntat cu o debutantă în politică, democrata Hiral Tipirneni, oncolog şi fost medic specializat în servicii de urgenţă.

Citeşte şi: INCENDIU la o sondă ilegală de petrol din Indonezia. Cel puţin 10 oameni au murit

Într-un district cu înclinaţii conservatoare unde Donald Trump a câştigat cu 21 de puncte procentuale avans alegerile prezidenţiale din 2016, Debbie Lesko a învins-o pe Hiral Tipirneni cu 52,9% la 47,1% din voturi, conform mass-media.

Democraţii speră să preia din nou controlul în Camera Reprezentanţilor şi în Senat la alegerile de la mijloc de mandat din noiembrie, profitând de scăderea în popularitate a preşedintelui republican şi a instabilităţii permanente de la Casa Albă.

Succesul republican din Arizona vine după o serie de victorii ale democraţilor, printre care un scrutin în Alabama pentru un post în Senat, mai multe alegeri locale în Virginia şi un scrutin anticipat extrem de disputat în Pennsylvania, unde candidatul democrat a câştigat la limită, într-o regiune care a votat în majoritate pentru Donald Trump în 2016.

Citeşte şi: UNICEF Grecia, în centrul unui uriaş scandal de corupţie

În Arizona, republicanii s-au luptat să redreseze poziţia partidului, afectat de recentele înfrângeri şi de anunţul neaşteptat al preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, republicanul Paul Ryan, că nu va mai candida pentru un nou mandat.

Victoria din Arizona “arată că republicanii au un bilanţ pozitiv de prezentat în această toamnă, şi trebuie să ne petrecem următoarele şapte luni în a ne promova cu energie mesajul în rândul poporului american”, a declarat marţi Ryan. 

Tags: ArizonaCamera ReprezentantilorDebbie LeskoDonald TrumpHiral TipirneniPartidul republicanSUAwashington
Categorii: Știrile zilei