Republicanii din Congresul SUA au ajuns la un acord privind versiunea finală a reformei fiscale

Republicanii din Congresul Statelor Unite au ajuns la un acord referitor la versiunea finală a proiectului de reformă fiscală, iar preşedintele Donald Trump a spus că va susţine o reducere puternică a impozitului pe profiturile companiilor, la 21%, transmite Reuters.

Impozitul pe profit de 21% ar fi uşor peste nivelul de 20% susţinut anterior de Trump, dar semnificativ mai scăzut comparativ cu impozitul actual de 35%.

În timpul negocierilor din ultimele câteva săptămâni, republicanii au evitat reducerea celei mai ridicate cote de impozitare a americanilor bogaţi, dar au acceptat în cele din urmă, în pofida criticilor din partea democraţilor, potrivit cărora proiectul îi favorizează bogaţii şi corporaţiile.

Versiunea finală a proiectului include impozitul pe profit de 21%, o cotă maximă de impozitare a persoanelor fizice de 37%, faţă de nivelul actual de 39,6%, şi un plafom de deducere a 10.000 de dolari, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

This post was last modified on 14/12/2017 08:29 08:29

Tags: corporatiiDonald Trumpreducere puternică a impozitului pe profiturile companiilorreformaRepublicaniiversiunea finală a reformei fiscale
Categorii: Știrile zilei