Republicanii îi cer lui Biden să pună capăt discuţiilor cu Iranul, acuzat că susţine Hamas

Publicat:

Republicanii i-au cerut joi preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, să pună capăt negocierilor actuale vizând resuscitarea acordului nuclear cu Iranul, ei invocând o legătură între acesta şi tirurile de rachete ale Hamas împotriva Israelului, informează AFP, potrivit agerpres

‘Având în vedere atacurile împotriva Israelului comise de Hamas, aliatul Iranului, i-am cerut astăzi preşedintelui să pună capăt imediat negocierilor cu Iran’, a scris pe Twitter senatorul Marco Rubio.


Citește și : Patru reporteri ai Anadolu au fost RĂNIȚI în Israel

‘De ce intenţionăm să ridicăm sancţiunile pentru un regim al cărui obiectiv declarat este distrugerea statului evreu?’, a întrebat el.

Rubio i-a adresat preşedintelui Biden o scrisoare cosemnată de aproape toţi senatorii republicani, cerând ca Washingtonul ‘să nu facă nimic pentru a-i îmbogăţi pe inamicii Israelului’.

Fostul secretar de stat al preşedintelui Donald Trump, Mike Pompeo, a făcut de asemenea legătura între negocierile actuale şi escaladarea violenţelor în Israel şi teritoriile palestiniene.

Potrivit lui Pompeo, liderul Hamas însuşi ‘a spus cu voce tare ceea ce toată lumea gândeşte de fapt: Iranul îi furnizează banii şi armele pe care le foloseşte pentru a ataca Israelul’. ‘Iar echipa lui Biden este la Viena pentru a-i da Iranului miliarde de dolari şi o cale pentru a se dota cu arma nucleară. Este periculos’, a protestat el pe Twitter.

Administraţia Joe Biden vrea revenirea în acord, din care SUA s-au retras în mandatul lui Trump, şi a început în aprilie negocieri indirecte la Viena cu iranienii pentru a stabili ce sancţiuni va ridica în schimbul unei reveniri a Teheranului în limitele angajamentelor asumate.

În timp ce negocierile continuă, conflictul israeliano-palestinian vine să complice situaţia, cu atât mai mult cu cât Israelul este vehement ostil acordului nuclear cu Iranul.

Întrebat despre rolul Teheranului în spatele tirurilor de rachete lansate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, un înalt responsabil american s-a arătat foarte prudent.

Citește și : Aeroportul Ramon din Israel funcţionează la parametri normali

‘Ceea ce ştim, desigur, este că Iranul furnizează de multă vreme resurse, mai ales arme şi echipamente, aliaţilor săi şi unor grupări teroriste în regiune. Dar nu mă voi aventura pe subiectul cu privire la ceea ce asistăm acum sau la vreun rol iranian în aceasta’, a afirmat el, sub acoperirea anonimatului.

Administraţia Biden a indicat deja că nu va ridica toate sancţiunile contra Iranului legate de acuzaţiile de terorism.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.