X

Republicanii lui Trump îşi menţin majoritatea în Senatul american

Republicanii au păstrat un loc în Senat, iar Tom Tillis a fost reales marţi în Carolina de Nord, un obstacol pentru democraţii lui Joe Biden care văd astfel cum se diminuează şansele obţinerii majorităţii în camera superioară a Congresului american, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Tocmai l-am sunat pe senatorul Tillis pentru a-l felicita”, a scris pe Twitter Cal Cunningham, adversarul său democrat învins, chiar înainte ca rezultatele finale să fie anunţate.

Citeşte şi: Turcia se bagă şi ea într-o misiune de monitorizare a păcii din Nagorno-Karabah

Republicanii au acum 49 de locuri, faţă de 48 cât au democraţii în Senatul american care are 100 de locuri.

Trei mandate sunt încă nedecise: unul în Alaska, unde senatorul actual este în frunte, conform rezultatelor provizorii, şi două în statul conservator Georgia, pentru care vor avea loc alegeri pe 5 ianuarie.

Va trebui ca democraţii să câştige ultimele două locuri pentru a-i ajunge din urmă pe republicani. Dacă se va confirma acest scenariu, votul viitoarei vicepreşedinte Kamala Harris este cel care va fi decisiv în cazul unei egalităţi de 50-50.

Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează o majoritate fragilă în Camera Reprezentanţilor

Nicio lege nu poate fi adoptată fără votul Senatului, care are şi prerogativa de a aproba numirile prezidenţiale: membrii executivului, ambasadorii şi judecătorii, în special cei din Curtea Supremă.

Dacă Senatul rămâne majoritar republican, Joe Biden, care a petrecut 36 de ani în această cameră, va trebui să recurgă la talentele sale de comunicator şi negociator. Marţi, preşedintele ales s-a declarat însă convins că poate aduna un număr suficient de senatori din tabăra opusă. 

Tags: Cal CunninghamCarolina de NordCurtea SupremădemocratiJoe BidenKamala HarrisrepublicanisenatSUATom Tillis
Categorii: Știrile zilei