X

Responsabilii pentru doborârea zborului MH17 vor fi judecaţi în Olanda

Deputaţii olandezi au ratificat marţi un acord semnat în 2017 cu Ucraina prin care eventualele proceduri judiciare faţă de responsabilii pentru catastrofa zborului MH17, doborât în 2014 deasupra zonei de conflict din estul ucrainean, să fie derulate în Olanda, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul olandez de Justiţie de la acea dată, Stef Blok, a semnat acest acord cu omologul său ucrainean Pavlo Petrenko în iulie 2017, trei ani după catastrofa soldată cu moartea a 298 persoane şi pentru care Olanda şi Australia, principalele ţări de origine a victimelor, au acuzat Rusia.

Citeşte şi: George H.W. Bush, cel mai longeviv fost preşedinte american

Acordul ratificat marţi stipulează că eventualii suspecţi vor fi judecaţi de un tribunal olandez, cel mai probabil din Haga.

Textul permite de asemenea un proces prin conexiune video. Pedepsele cu închisoarea vor fi executate în Ucraina dacă persoanele condamnate nu vor putea fi extrădate în Olanda.

O echipă de anchetatori internaţionali, condusă de Olanda, a indicat luna trecută că a stabilit că Boeingul companiei Malaysia Airlines, plecat din Amsterdam spre Kuala Lumpur, a fost doborât de o rachetă Buk de concepţie sovietică, lansată de pe o baterie mobilă de apărare antiaeriană adusă din Rusia şi aparţinând brigăzii 53 antiaeriene a armatei ruse, cu baza la Kursk.

Citeşte şi: Atena şi Skopje au ajuns la un „acord” istoric cu privire la numele Macedoniei

Pe 25 mai, Olanda şi Australia au imputat deschis Rusiei, acuzată de Ucraina şi occidentali de susţinere militară a rebelilor proruşi din estul Ucrainei, responsabilitatea pentru această catastrofă.

Rusia dezminte categoric orice implicare şi acuză Ucraina. 

Tags: amsterdamHagaKuala LumpurKurskMalaysia AirlinesolandaPavlo PetrenkorusiaStef Blokucrainazborul MH17
Categorii: Diaspora