Restaurantele în spaţii închise din New York vor fi închise

Publicat:

Restaurantele din New York City care îşi desfăşoară activitatea în spaţii închise vor fi închise începând de luni, din cauza creşterii numărului de cazuri noi zilnice de Covid-19 peste pragul de 10.000, pentru prima oară din primăvară, şi a creşterii puternice a spitalizărilor, a anunţat, vineri, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, relatează Reuters, scrie news.ro

Guvernatorul democrat a declarat că restauranele vor putea să ţină deschise terasele şi să ofere mâncare la pachet şi servicii de livrare a acesteia.


Citește și : Frontiera între SUA şi Canada va rămâne închisă până la 21 ianuarie

”Veţi asista la un decembrie prost, un ianuarie prost. Întrebarea este în ce măsură”, a afirmat Cuomo într-un briefing de presă.

El a spus că epidemia nu se va încheia până când nu va fi distribuit un vaccin pe scară largă, ceea ce s-ar putea întâmpla în iunie sau în septembrie. ”De acum şi până în iunie sunt şase luni lungi”, a spus Cuomo.

Acesta a citat avertismentele suplimentare din partea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, de săptămâna trecută, împotriva ”expunerii la spaţii închise neesenţiale şi la spaţii deschise aglomerate”, afirmând că acestea implică ”riscuri care pot fi prevenite pentru toţi participanţii”.

Măsura reprezintă o inversare notabilă a planurilor de redeschidere a vieţii publie în acest stat, faţă de 30 septembrie, de când a fost permisă redeschiderea restaurantelor în spaţii închise la 25% din capacitate.

Guvernul a susţinut în schimb ca şcolile să rămână deschise, afirmând că sunt mult mai sigure.

Autorităţile sunt mai îngrijorate de răspândirea virusului în locuinţe. Datele arată că aproape 74% din toate cazurile de Covid-19 provin din locuinţe şi reuniuni sociale. Restaurantele şi barurile au generat 1.43% din noile cazuri, iar sălile de sport sub 1%.

New York-ul raportează în medie 4.653 de cazuri de spitalizări din cauza Covid-19, în creştere cu 30% faţă de săptămâna trecută, potrivit unei analize realizate de CNBC pe baza datelor Covid Tracking Project, o organizaţie de voluntariat lansată de jurnaliştii publicaţiei The Atlantic.

Cuomo a spus însă că situaţia este totuşi mai bună în spitale, faţă de cea din primăvară, fiind cu 30% mai puţini oameni la terapie intensivă şi 50% mai puţini oameni intubaţi. Media perioadei de spitalizare a scăzut de la 11 zile în primăvară la 5 zile.

Citește și : OMS face apel la creşterea vigilenţei în timpul sărbătorilor de sfârşit de an

New York-ul aşteaptă să primească duminică sau luni 170.000 de doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer, a mai spus guvernatorul. Acest vaccin urmează să fie autorizat foarte curând pentru utilizarea în regim de urgenţă de către Administraţia pentru Medicamente şi Alimente a SUA.

Un alt vaccin aşteptat, dezvoltat de compania Moderna, ar putea fi aprobat în următoarele săptămâni. Statul New York aşteaptă 346.000 de doze din acest vaccin din 21 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.