X

Restaurantele şi centrele comerciale se redeschid în Serbia

Serbia, unde aproape 170 de persoane au murit de COVID-19, va merge mai departe cu relaxarea restricţiilor, luând decizia de a redeschide restaurantele, spaţiile comerciale şi de a relua transporturile publice, au anunţat marţi autorităţile, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Restaurantele şi cafenelele se vor redeschide începând de luni, respectând distanţa socială şi luând toate măsurile de precauţie”, a declarat presei epidemiologul Branislav Tiodorovic.

Citește și : Italia mizează pe măşti distribuite masiv şi pe o aplicaţie de telefon, după relaxarea restricţiilor

Ţara de şapte milioane de locuitori, în care 8.500 de persoane au fost contaminate de noul coronavirus, a început deja pe 24 martie să atenueze măsurile de restricţie, autorizând în special redeschiderea micilor magazine.

Saloanele de coafură şi sălile de fitness şi-au reluat activitatea de luni.

Trenurile şi autobuzele interurbane vor putea circula începând de săptămâna viitoare, la fel ca şi transportul public, a spus Tiodorovic.

Potrivit aceleiaşi surse, centrele comerciale vor putea să fie redeschise pe 8 mai.

Guvernul sârb a decretat la jumătatea lui martie starea de urgenţă, a impus o interdicţie de circulaţie nocturnă şi un număr mare de măsuri de restricţie, oprind practic economia şi limitând în mare parte mişcarea populaţiei, în special a persoanelor în vârstă.

Citește și : Negocierile UE-Marea Britanie pe tema unui acord comercial post-Brexit,’în impas’

Grădiniţele şi centrele de zi aferente şcolilor primare se vor redeschide pe 11 mai, pentru a le permite părinţilor să meargă din nou la serviciu, a explicat epidemiologul.

De asemenea, traficul aerian se va putea relua de pe 18 mai, a anunţat el, precizând că acest lucru se va face în coordonare cu alte ţări. Aeroportul de la Belgrad este închis de pe 19 martie. Numărul de noi contaminări este în scădere constantă în ultimele zile în Serbia.

Tags: Branislav Tiodoroviccovid-19restauranteserbia
Categorii: Diaspora