Restauratorii fostului palat regal din Grecia au descoperit sute de sticle de vin valoroase

Publicat:

În timpul lucrărilor de renovare la fostul Palat de vară al familiei regale elene de la Tatoi, la nord de Atena, restauratorii au descoperit sute de sticle de vin şi de băuturi alcoolice valoroase din Grecia şi din străinatate, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

Ministrul culturii grec Lina Mendoni a declarat duminică că acestea sunt “descoperiri de o mare importanţă istorică”.


Citește și: UEFA a eşuat în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemie, avertizează un expert german

Peste 4.000 de sticle au fost scoase la iveală, iar căutările continuă.

Printre obiectele descoperite, restauratorii au găsit o sticlă de whisky de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii pe 6 februarie 1952 şi vinuri de la Chateau Margaux, Chateau de Vincennes şi Chateau Rothschild, ce datează din secolul al XIX-lea.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

În prezent au loc lucrări de renovare la Palatul de vară de la Tatoi, acesta urmând să fie transformat în muzeu şi destinaţie turistică.

În Grecia, monarhia a fost abolită în 1974 după restaurarea democraţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.