Restricții pe 3 ani impuse candidaților unui partid declarat neconstituțional

Publicat:

Proiectul de lege inițiat de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a primit undă verde în comisia respectivă. Este vorba despre proiectul de lege, care vine să interzică candidaților de pe listele unui partid declarat neconstituțional să mai candideze la alegeri pentru o perioadă de 3 ani, scrie deschide.md.

Proiectul în cauză a fost susținut cu 7 voturi pro, o abținere și un vot împotrivă. Cei, care nu au susținut proiectul sunt reprezentanții opoziției parlamentare.


Citeşte şi: Londra îl pune la punct pe Zelenski: ‘Nu suntem Amazon!’ – Stiripesurse.md

„Dorim să implementăm Hotărârea Curții Constituționale, în care s-a statuat că dacă un partid este declarat neconstituțional sunt prevăzute anumite consecințe pentru cei aleși pe listele acestui partid. Deoarece legislația la acest moment nu este suficient de dezvoltată și în rezultatul acestei Hotărâri, propunem să completăm Codul Electoral cu restricții de a candida pe o perioadă de 3 ani pentru persoanele, care au fost membri executivi sau candidați supleanți”, a menționat Olesea Stamate.

De asemenea, autoarea mai propune să fie completată legea, astfel încât cu atributele partidelor declarate neconstituționale să nu poată fi folosite de către alte formațiuni politice. „Blocurile electorale, uniunile de forțe politice sau alte partide nu vor putea fi înregistrate, în cazul în care acele atribute vor fi utilizate”, a mai explicat Olesea Stamate.

Citeşte şi: Primarul Capitalei vrea amendarea deputaților PAS care s-au parcat ilegal în Parcul Valea Trandafirilor – Stiripesurse.md

Menționăm, că la 19 iunie Curtea Constituțională a scos în afara legii Partidul Politic ȘOR. Și asta după ce formațiunea ar fi admis încălcări repetate în ceea ce ține de declararea surselor financiare și au admis un șir de nereguli privind finanțarea partidului și a campaniei electorale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.