Reuniune a liderilor extremei drepte şi conservatorilor europeni,la Madrid pentru formarea unui grup comun în PE

Publicat:

În jur de 10 lideri suveranişti ai extremei drepte şi conservatorilor, între care premierii Ungariei şi Poloniei, s-au reunit pentru două zile -vineri şi sâmbătă – la Madrid pentru a discuta din nou despre formarea unui grup comun în Parlamentul European, relatează AFP, potrivit agerpres

Alături de Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki, Marine Le Pen, candidata extremei drepte în alegerile prezidenţiale din Franţa, va căuta – cu mai puţin de trei luni înaintea scrutinului – să-şi asigure credibilitatea internaţională şi să se evidenţieze în faţa rivalului său de dreapta, fostul editorialist Eric Zemmour.


Citește și : Xiomara Castro, prima femeie preşedinte în Honduras

Această reuniune, organizată de partidul spaniol Vox într-un hotel din centrul Madridului, are loc după aproape două luni de la o întâlnire similară la Varşovia, la începutul lunii decembrie. O conferinţă de presă finală este prevăzută să aibă loc sâmbătă la amiază.

“Sperăm că această reuniune va reprezenta un nou pas pe calea cooperării cu scopul de a da Uniunii Europene dimensiunea unei uniuni a naţiunilor suverane”, a declarat, potrivit agenţiei poloneze de presă PAP, Radoslaw Fogiel, deputat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) din care face parte şi premierul Morawiecki, prezent la Madrid alături de acesta.

Marlene Svazek, din partidul de extremă dreaptă austriac FPO, belgianul Tom Van Grieken, din Vlaams Belang (extrema dreaptă flamandă) şi responsabili ai unor formaţiuni din Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda şi România sunt de asemenea anunţaţi, spre deosebire de liderul Ligii italiene, Matteo Salvin, şi de şefa formaţiunii Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, care veniseră totuşi la Varşovia, potrivit AFP.

Aceste reuniuni au la bază o “declaraţie comună”, semnată în iulie de aceiaşi responsabili, şi urmăresc să “reformeze Europa”.

Partidele respective speră să constituie un grup comun în Parlamentul European. În cursul reuniunii de la Varşovia, reprezentanţii lor discutaseră despre posibilitatea unor voturi comune, dar fără să ajungă să încheie o alianţă oficială.

În prezent, aceste formaţiuni sunt scindate în parlamentul de la Strasbourg în două grupuri distincte.

Grupul Identitate şi Democraţie (ID) reuneşte în special Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional), a lui Marine Le Pen, Liga italiană şi AfD german, în timp ce grupul Conservatorilor şi reformiştilor europeni (CRE) cuprinde partidul polonez PiS al premierului Morawiecki, cel spaniol Vox şi Fratelli d’Italia.

Citește și : China o lasă pe Michelle Bachelet să viziteze regiunea Xinjiang

La rândul său, partidul ungar Fidesz al lui Viktor Orban, care s-a despărţit în martie de grupul Partidului Popular European (PPE) este în căutarea altor parteneri.

Polonia şi Ungaria sunt ameninţate printr-un mecanism al UE care permite suspendarea alocării fondurilor europene în caz de încălcare a principiilor statului de drept, din cauza disputelor recurente cu Bruxellesul cu privire la respectarea valorilor considerate fundamentale în cadrul Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.