X

Reuniune de screening la Bruxelles, pentru explicarea legislației europene reprezentanților de la Chișinău

Reuniune de screening la Bruxelles, pentru explicarea legislației europene reprezentanților de la Chișinău

Experții din cadrul Comisiei Europene au explicat reprezentanților de la Chișinău legislația comunitară a UE aferentă capitolului 3 de negociere. Este vorba despre capitolul ce ține de dreptul de stabilire şi libertate pentru prestarea serviciilor. Acesta acoperă trei domenii: recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale pentru exercitarea profesiilor reglementate, dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii și servicii poștale.

În acest sens, la Bruxelles a avut loc o reuniune de screening explicativ, la care au participat și reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Președinta grupului de lucru pentru capitolul dat este Veronica Arpintin, fiind parte din Delegația Republicii Moldova, condusă de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, potrivit deschide.md.

Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

În cadrul întrunirii au fost dezbătute aspectele vizavi de reglementarea profesiilor și recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale și a diplomelor de studii, fapt care le asigură cetățenilor unui stat membru al Uniunii Europene dreptul de a desfășura activități și presta servicii în alte state membre, fără bariere.

„Dezbaterele au ținut de faptul, cum se vor reflecta standardele europene în cadrul legislativ național, vizavi de capitolul 3.  Au fost analizate și reglementările ce vizează funcționarea serviciilor poștale pe teritoriul Uniunii Europene, care promovează concurența, pentru o calitate mai bună a serviciilor și prețuri mai mici pentru cetățeni”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De la Chișinău, s-au conectat în format online, membrii grupului de lucru, din care fac parte reprezentanții mai multor ministere. Reuniunea a fost urmărită și de reprezentanții societății civile, cu statut de observatori ai Grupului de lucru.

Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump

Un astfel de exercițiu este necesar în procesul de pregătire a Republicii Moldova pentru etapa screening-ului bilateral, în cadrul căreia, pe fiecare capitol de negociere, va fi prezentat cadrul normativ și instituțional național, precum și calendarul transpunerii legislației UE.

 

Tags: bruxelleschisinauCristina GherasimovMoldovaUE
Politică