Reuniunea organizată de SUA şi Bahrein la Manama are ca singur obiectiv ajutorarea palestinienilor, susţine ţara gazdă

Publicat:

Bahreinul a dat asigurări marţi că reuniunea privind planul de pace american care urmează să aibă loc luna viitoare în regat nu are “alt obiectiv” decât să-i ajute pe palestinieni, după ce aceştia au afirmat că nu au fost consultaţi pe această temă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Intitulată ”De la pace la prosperitate”, conferinţa ”nu are niciun alt obiectiv” decât să ajute poporul palestinian să-şi ”dezvolte capacităţile şi să-şi mărească resursele”, a afirmat şeful diplomaţiei din Bahrein, Khaled ben Ahmed Al-Khalifa.


Citește și : Populiştii ‘vând’ interesele europene, afirmă succesoarea lui Merkel

Regatul Bahrein ”continuă să sprijine poporul palestinian privind restabilirea drepturilor sale legitime pe teritoriul său şi crearea unui stat independent având Ierusalimul de Est drept capitală”, se arată într-un comunicat.

Casa Albă a anunţat că va organiza împreună cu Manama o conferinţă pe 25 şi 26 iunie privind aspectele economice ale mult aşteptatului plan de pace american.

”Nu am fost informaţi de către nicio parte de reuniunea anunţată la Bahrein”, a reacţionat luni Saeb Erekat, secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

“Nu am mandatat nicio parte să negocieze în numele nostru”, a adăugat el.

Palestinienii boicotează administraţia americană de când preşedintele Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, în decembrie 2017. Ei consideră partea estică a Oraşului Sfânt drept capitala statului la care aspiră.

Citește și : Dronele ‘Made in China’ prezintă riscuri de spionaj, atenţionează Washingtonul

Conferinţa urmează să reunească lideri ai mai multor guverne, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri.

Aceasta este o şansă de ”împărtăşi idei, de a evoca strategii şi de a încuraja susţinerea investiţiilor şi iniţiativelor economice potenţiale care ar putea deveni posibile printr-un acord de pace”, a anunţat duminică preşedinţia americană într-un comunicat comun cu Bahreinul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.