X

Reuniuni extraordinare ale legislativului rus programate pe 22 februarie

Camerele inferioară şi superioară ale parlamentului rus (Adunarea Federală) vor avea reuniuni extraordinare pe 22 februarie, a anunţat miercuri agenţia RIA Novosti, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Viaceslav Timcenko, preşedinte al unei comisii din Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului, a precizat pentru RIA că reuniunile se vor concentra asupra adoptării de legi cu privire la integrarea a patru regiuni în Federaţia Rusă.

Citeşte şi: Ce poate învăța România de la R. Moldova și Iohannis de la Maia Sandu

Anul trecut, Moscova a început anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, condamnată ca ilegală de majoritatea statelor ONU.

Surse citate de RIA au menţionat că Duma de Stat, camera inferioară, se va reuni în dimineaţa zilei de 22 februarie, iar Consiliul Federaţiei de la orele 12:00.

Citeşte şi: Putin a dezlănțuit armate private asupra Ucrainei – și un om ar putea deveni un rival periculos – Black News

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să-şi rostească discursul anual în faţa camerelor reunite ale legislativului în ziua precedentă, pe 21 februarie.

Rusia a lansat în 24 februarie 2022 o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Tags: adunarea federalaDuma de StatrusiaucrainaViaceslav TimcenkoVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei