X

Revista de satiră Mad Magazine va fi retrasă din chioşcurile din SUA după 67 de ani de activitate

Revista de satiră americană Mad Magazine, care i-a făcut să râdă sau i-a enervat pe cititorii săi timp de 67 de ani, va fi retrasă din chioşcurile din SUA, ultimul său număr lunar cu conţinut original urmând să apară în luna septembrie, a anunţat joi editorul său, DC Comics, relatează AFP, potrivit agerpres.

Primul număr al acestei reviste, cunoscută pentru umorul său politic incisiv, a fost publicată în 1952. Fondată de Harvey Kurtzman, Mad Magazine (MAD) şi personajul său mascotă, Alfred E. Neuman – un băiat roşcat, cu urechile clăpăuge, chipul plin de pistrui şi un dinte lipsă – au influenţat generaţii de umorişti.

Citește și : Incendii de vegetaţie pe Insula greacă Evia, din cauza temperaturilor ridicate

Revista a cunoscut momentul ei de glorie la începutul anilor 1970. În 1974 se afla deja la apogeu, cu 2,8 milioane de exemplare tipărite. Însă publicul său a scăzut treptat, în 2017 fiind tipărite numai 140.000 de exemplare.

Mad Magazine va fi publicată cu conţinut original până în septembrie. Însă “după numărul 10 din această toamnă, nu vor mai fi conţinuturi noi, cu excepţia numerelor speciale de sfârşit de an”, a anunţat DC Comics pentru televiziunea ABC. “Începând cu numărul 11, revista va oferi un conţinut nostalgic din ultimii 67 de ani”, a afirmat sursa citată.

Influenţa Mad Magazine s-a estompat, după cum reiese dintr-un schimb recent de replici între preşedintele american Donald Trump şi unul dintre candidaţii democraţi la preşedinţie, Pete Buttigieg.

Donald Trump, în vârstă de 72 de ani, l-a comparat în mai pe Buttigieg cu mascota MAD, declarând pentru site-ul Politico că “Alfred E. Neuman nu poate deveni preşedinte al Statelor Unite”. Buttigieg, în vârstă de 37 de ani, a replicat: “Trebuie să fiu sincer, trebuie să caut asta pe Google”.

Citește și : Trump dă asigurări că nu o pregăteşte pe fiica sa Ivanka pentru viaţa politică

Tags: Harvey KurtzmanMad MagazinerevistasatirăSUA
Categorii: Știrile zilei