X

După revocarea lui Kovesi, Comisia Europeană ar putea să reevalueze concluziile din rapoartele MCV

Comisia Europeană ar putea fi nevoită să-şi reevalueze concluzia referitoare la sustenabilitatea luptei anticorupţie din România, din rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în condiţiile în care capacitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de a menţine un istoric bun al rezultatelor în circumstanţe dificile ar fi pusă sub semnul întrebării, a declarat luni pentru agerpres. un purtător de cuvânt al Comisiei Europene

Reacţia vine după revocarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, de către preşedintele Klaus Iohannis, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale.

”Nu comentăm hotărâri ale instanţelor naţionale sau punerea lor în aplicare. După cum ştiţi, am subliniat în mod repetat că independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea sa de a lupta eficient împotriva corupţiei sunt de o importanţă capitală. Acesta este elementul central al rapoartelor Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Comisia a fost clară, în rapoarte MCV succesive, că capacitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a-şi menţine performanţele în circumstanţe dificile era un semnal important al sustenabilităţii. Dacă acest parcurs în lupta împotriva corupţiei ar fi pus sub semnul întrebării, Comisia ar putea fi nevoită să-şi reevalueze această concluzie”, a declarat sursa citată.

Citește și: Lovitură grea primită de guvernul May: Ministrul pentru Brexit a demisionat!

Citește și: Budapesta critică dur România: ‘Justiția se află într-o etapă stalinistă’

Tags: Comisia Europeană (CE)Directia Nationala Anticoruptie (DNA)Klaus Iohannislaura codruta kovesiMecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)Romania
Categorii: Diaspora