Revoltă într-o închisoare din nordul Tadjikistanului : 26 de morţi

Publicat:

Un număr de 24 de deţinuţi, un gardian şi un soldat au fost ucişi într-o revoltă declanşată într-o închisoare din nordul Tadjikistanului, unde se află membri ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), au declarat surse de securitate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Forţele speciale din această ţară din Asia Centrală au fost trimise pentru a ajuta la restabilirea ordinii în această închisoare de înaltă securitate din oraşul Hudjand, unde se află deţinuţi condamnaţi la pedepse mari pentru infracţiuni cum sunt omucidere sau extremism, inclusiv membri ai SI, au menţionat sursele citate.


Citește și : Acordul pentru Brexit va fi publicat marţi (The Times)

Potrivit uneia dintre aceste surse, 24 de deţinuţi, un gardian şi un soldat au fost ucişi în timpul revoltei. Cel puţin alţi şase gardieni au fost de asemenea răniţi, potrivit unei alte surse de securitate. Autorităţile nu au confirmat deocamdată aceste informaţii.

Ţara vecină, Kârgâzstanul, a anunţat că a întărit securitatea la frontieră ca urmare a acestui incident.

Citește și : Suedia extinde controalele temporare la frontieră până în luna februarie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.