Revolte în penitenciarele din Ecuador: Cel puţin 60 de deţinuţi au murit!

Publicat:

Peste 60 de deţinuţi au murit marţi în revolte ce au izbucnit în trei dintre închisorile supraaglomerate din Ecuador şi se datorează, potrivit autorităţilor, rivalităţilor dintre bande, mai ales traficanţi de droguri, relatează miercuri France Presse, potrivit agerpres.

Această ţară se confruntă cu o criză penitenciară fără precedent: cel puţin 62 de morţi, dintre care 33 la Cuenca (sud), 21 în Guayaquil (sud-vest) şi opt în Latacunga (sud), a precizat Edmundo Moncayo, directorul serviciului penitenciar (SNAI) .


Citeşte şi: Carles Puigdemont riscă să rămână fără imunitate europarlamentară. Spania îl aşteaptă cu cătuşe!

El nu a anunţat morţi în rândul forţelor de ordine, ci “poliţişti care au fost răniţi”, fără a specifica numărul.

În faţa închisorii din Guayaquil, aproximativ 40 de femei disperate încercau să primească veşti despre rudele lor deţinute.

Parchetul a atribuit tulburările “ciocnirilor dintre bande criminale”.

La rândul său, preşedintele Lenin Moreno a denunţat o acţiune simultană a “organizaţiilor criminale”, asigurând pe Twitter că poliţia “acţionează pentru a recâştiga controlul asupra închisorilor”.

La căderea nopţii, poliţiştii şi gardienii reuşiseră să restabilească ordinea, a precizat o sursă din SNAI. Armata a fost de asemenea desfăşurată în jurul închisorilor.

Guvernul a înfiinţat o celulă de criză, confruntat de asemenea cu mobilizarea a sute de indigeni care cer o nouă numărare a voturilor pentru Yaku Perez, candidatul lor la preşedinţie exclus din turul doi programat pentru 11 aprilie şi care denunţă o fraudă.

Potrivit directorului serviciului penitenciar, violenţa din închisori este o consecinţă a luptelor pentru putere între bande, finanţate de traficul de droguri.

Sistemul penitenciar ecuadorian numără aproape 60 de închisori şi aproximativ 38.000 de deţinuţi cu o capacitate de 29.000 de locuri, reprezentând o supraaglomerare de aproximativ 30%, cu doar 1.500 de gardieni.

În decembrie 2020, revoltele din diferite închisori, atribuite şi rivalităţilor dintre bande, în special narcotraficanţi, au făcut unsprezece morţi şi şapte răniţi în rândul deţinuţilor.

Citeşte şi: INCENDIU într-o tabără de refugiaţi din Grecia! Un copil a murit!

Preşedintele Moreno a declarat anterior stare de urgenţă în închisorile ţării, pentru o perioadă de 90 de zile încheiată la sfârşitul lunii decembrie. Scopul a fost controlul “mafiilor” şi reducerea violenţei, care a dus la moartea a 51 de deţinuţi pe parcursul anului.

Pentru a reduce supraaglomerarea penitenciarelor pe fondul pandemiei de COVID-19 ce a afectat grav ţara, Ecuadorul a implementat anul trecut şi măsuri de înlocuire a pedepselor pentru infracţiuni minore, reducând suprapopularea de la 42% la 30%. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Messi a vrut să facă show, dar a fost aproape să-și ”îngroape” echipa! Emiliano Martinez, eroul Argentinei

Messi a vrut să facă show, dar a fost aproape să-și ”îngroape” echipa! Emiliano Martinez, eroul Argentinei Argentina a reușit să se califice în semifinale...

A început perioada de coșmar pentru cei alergici la ambrozie. În Chișinău sunt zone întregi pline de această plantă

A început perioada de coșmar pentru cei alergici la ambrozie. În Chișinău sunt zone întregi pline de această plantă A început o perioadă sufocantă pentru...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.