Rex Tillerson l-a avertizat de multe ori pe Donald Trump că unele acţiuni ar fi ilegale

Publicat:

Fostul secretar de Stat Rex Tillerson afirmă că i-a atras atenţia de multe ori preşedintelui Donald Trump că unele acţiuni ar fi ilegale, subliniind că a fost dificil pentru el să colaboreze cu liderul de la Casa Albă, cu care nu are aceleaşi valori şi pe care îl consideră “indisciplinat”, scrie Mediafax.

Rex Tillerson a comentat public disensiunile pe care le avea cu Donald Trump şi situaţia care a condus la demiterea sa din funcţia de secretar de Stat.


Citește și : Tentativă de jaf asupra unei bănci din nord-estul Braziliei. Unsprezece morți

“Cred că parţial a fost evident că avem stiluri total diferite. Nu aveam acelaşi sistem de valori”, a declarat Rex Tillerson într-un interviu acordat CBS News.

“Când preşedintele spunea «iată ce vreau să fac sau cum vreau să fac», eu îi spuneam «domnule preşedinte, înţeleg ce vreţi să faceţi, dar nu puteţi în acest mod, pentru că încalcă legea, încalcă un anumit tratat». Ştiţi, devenea frustrat”, a spus Tillerson.

Fostul director general de la ExxonMobil afirmă că nu a ştiut să se comporte cu Donald Trump altfel decât “într-un stil direct”. “Cred că s-a săturat de mine, pentru că eram tipul care îi spunea mereu «nu puteţi face asta, să discutăm despre ce puteţi face»”, a explicat Tillerson.

Citește și : SUA: Fostul secretar al Justiţiei William Barr, nominalizat de Trump „noul secretar al Justiţiei”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.