Rex Tillerson : SUA sunt dezamăgite de promulgarea legii privind Holocaustul de către președintele polonez

Publicat:

Statele Unite sunt dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse cu închisoarea pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului, declară secretarul de Stat american Rex Tillerson.

“Statele Unite sunt dezamăgite că preşedintele Poloniei a promulgat legea care instituie pedepse penale pentru cei care atribuie statului polonez crimele nazismului. Înţelegem că această lege va fi transmisă Tribunalului constituţional al Poloniei”, afirmă Tillerson, conform unei declaraţii postate pe site-ul Departamentului de Stat, potrivit căreia intrarea în vigoare a unei astfel de legi va afecta libertatea de expresie, precum şi cercetările academice, conform news.ro .


Statele Unite reafirmă că termeni precum “lagărele morţii din Polonia” sunt dureroşi şi incorecţi.

Citește și : Taiwan : Peste o sută de persoane au rămas blocate în clădirile afectate de cutremur

“Astfel de inexactităţi istorice afectează Polonia, un puternic aliat al nostru, şi trebuie combătute în moduri care să protejeze libertăţile fundamentale. Considerăm că o dezbatere deschisă, burse şi educaţia sunt cele mai bune mijloace pentru a contracara discursul incorect”, consideră Tillerson.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat marţi că va promulga controversata lege cu privire la Holocaust, menită să apere imaginea ţării sale în străinătate, dar care a provocat tensiuni puternice cu Israelul, Statele Unite şi Ucraina, relatează AFP.

Şeful statul polonez a cerut totodată Curţii Constituţionale să verifice conformitatea acestei legi cu legea fundamentală în privinţa libertăţii de exprimare şi a pedepselor importante cu închisoarea pe care le impune celor care acuză naţiunea sau statul polonez de participare la crimele naziste.

Legea prevede pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani în cazul celor care vorbesc despre ”lagăre ale morţii poloneze”, sugerând astfel ”în mod public şi împotriva faptelor” că naţiunea sau statul poloneze au fost complici ai crimelor comise de Germania nazistă.

Avizul Curţii ar putea să fie cunoscut după intrarea în vigoare a legii, scrie Reuters.

Guvernul de dreapta de la Varşovia consideră că legea este necesară în vederea apărării reputaţiei polonezilor ca victime ale agresiunii naziste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.