Rezervele valutare ale Chinei, la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni

Publicat:

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, au înregistrat luna trecută o creştere peste aşteptări, pe fondul optimismului cu privire la perspectivele unui acord comercial între SUA şi China, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor publicate duminică de Banca centrală a Chinei, în luna martie rezervele valutare ale Chinei au crescut cu aproape nouă miliarde de dolari ajungând la 3.099 miliarde dolari, cel mai ridicat nivel de după luna august 2018. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o creştere de cinci miliarde dolari, până la 3.095 miliarde dolari.


Citește și : Armata SUA retrage provizoriu militari staţionaţi în Libia din cauza amplificării tulburărilor

“Dolarul american s-a apreciat uşor în luna martie graţie discuţiilor comerciale dintre China şi SUA. De asemenea revizuirea perspectivelor băncilor centrale din Europa şi America precum şi incertitudinile cu privire la Brexit au dus la o uşoară creştere a rezervelor valutare ale Chinei” a anunţat Administraţia de Stat pentru Schimb Valutar (SAFE), entitatea responsabilă de gestionarea rezervelor valutare şi de aur ale Chinei.

Yuanul chinez s-a depreciat cu 5,3% în raport cu dolarul american pe parcursul anului trecut, pe măsură ce relaţiile comerciale cu SUA s-au deteriorat iar economia chineză a încetinit. Însă de la începutul anului şi până în prezent yuanul a înregistrat o revenire de peste 2%, pe fondul speranţelor că Washingtonul şi Beijingul vor ajunge la un acord care să pună capăt disputelor comerciale care au afectat pieţele globale.

Tot pe parcusul anului trecut, investitorii din întreaga lume au fost îngrijoraţi de riscul ieşirilor de capital din China pe măsură ce economia a încetinit, şi au discutat ce nivel de depreciere a yuanului va permite Beijingul. Recent însă pe măsură de dolarul a adoptat o poziţie defensivă, atenţia investitorilor s-a îndreptat asupra presiunilor cu care se confruntă decidenţii chinezi, pe măsură ce intrările de capital din străinătate pe pieţele financiare din China ar urma să impulsioneze moneda locală.

Citește și : Ankara denunţă ‘declaraţiile iresponsabile’ ale premierului Netanyahu privind coloniile din Cisiordania

De asemenea, datele statistice arată că economia chineză cunoaşte o relansare, având în vedere că activitatea manufacturieră a revenit pe creştere în luna martie, ceea ce sugerează că mai multe luni de stimulente guvernamentale încep să îşi facă simţite efectele. Dacă aceste date statistice optimiste vor continua, pieţele ar putea să îşi revizuiască estimările referitoare la o nouă relaxare a politicii monetare, chiar dacă analiştii se aşteaptă în continuare la câteva reduceri ale rezervelor băncilor în acest an, posibil chiar săptămâna viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zi de doliu în regiunea ucraineană Zaporojie după atacuri ucigătoare ruseşti

Zi de doliu în regiunea ucraineană Zaporojie după atacuri ucigătoare ruseşti Regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei a decretat o zi de doliu duminică, la o...

CNAS organizează ziua ușilor deschise și invită studenții să fie funcționari pentru o zi

CNAS organizează ziua ușilor deschise și invită studenții să fie funcționari pentru o zi Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) organizează ziua ușilor deschise și...

Raportul Curții de Conturi: Angajații MAI au acumulat peste 412.000 de zile de concediu nefolosite

Raportul Curții de Conturi: Angajații MAI au acumulat peste 412.000 de zile de concediu nefolosite Curtea de Conturi a R. Moldova (CCRM) a identificat mai...

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe Peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.