Rezervele valutare ale Ucrainei au atins un nivel record de aproape 39 de miliarde de dolari

Publicat:

Rezervele valutare ale Ucrainei au atins un nivel record de aproape 39 de miliarde de dolari, graţie sprijinului financiar oferit de partenerii occidentali, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Andri Pişni, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Aceasta este cea mai mare valoare înregistrată de rezervele valutare ale Ucrainei în cei peste 30 de ani de la declararea independenţei, a precizat Andri Pişni, care l-a salutat ca un succes major în contextul în care Kievul se luptă cu invazia rusească.


Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

“Acest nivel al rezervelor consolidează capacitatea Băncii Naţionale a Ucrainei de a continua să menţină stabilitatea cursului de schimb”, a scris guvernatorul NBU pe contul său de Facebook.

Guvernul de la Kiev şi Banca Naţională a Ucrainei sunt instituţiile care au fost lăudate de băncile şi economiştii occidentali pentru că au adoptat politici care le-au permis să menţină stabilitatea macroeconomică şi monetară, în pofida a mai mult de 16 luni de război.

Datele publicate de Ministerul de Finanţe de la Kiev arată că, de la începutul anului şi până în prezent, Ucraina a primit un sprijin financiar occidental în valoare de 23,6 miliarde de dolari.

Andri Pişni a spus că numai în luna iunie Guvernul de la Kiev a primit 1,6 miliarde de dolari de la Uniunea Europeană, 1,2 miliarde de dolari din partea SUA, precum şi fonduri de la Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul finlandez.

La începutul lunii iunie, rezervele valutare ale Ucrainei se situau la 37,3 miliarde de dolari.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, în provincia estică Doneţk

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, în provincia estică Doneţk Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, un avanpost al armatei ucrainene...

Cererea ca infanteriști marini ucraineni să fie antrenați în România, aprobată de Parlamentul de la București

Cererea ca infanteriști marini ucraineni să fie antrenați în România, aprobată de Parlamentul de la București Plenul Parlamentului a votat marți solicitarea președintelui Iohannis pentru...

Mark Rutte: Locul Ucrainei este în NATO

Mark Rutte: Locul Ucrainei este în NATO Mark Rutte şi-a început marţi prima zi la conducerea NATO reafirmând cu forţă susţinerea Ucrainei de către Alianţă...

Rusia bate recordul de drone Shahed lansate în Ucraina într-o lună

Rusia bate recordul de drone Shahed lansate în Ucraina într-o lună Rusia a lansat în luna septembrie împotriva Ucrainei 1.339 de drone kamikaze iraniene Shahed,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.