Rezoluţia Rusiei privind accesul la ajutor şi protecţia civililor în Ucraina A PICAT în Consiliul de Securitate al ONU

Publicat:

Un apel iniţiat de Rusia privind accesul la ajutor şi protecţia civililor în Ucraina care nu menţionează rolul Moscovei în criză nu a trecut miercuri de Consiliul de Securitate al ONU, în contextul în care numai Rusia şi China au votat în favoarea propunerii, iar ceilalţi 13 membri s-au abţinut, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Dacă Rusiei i-ar păsa de situaţia umanitară, nu ar mai bombarda copii şi ar opri tacticile de asediu. Însă nu face asta”, a declarat Consiliului, după vot, ambasadoarea Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward. Rusia neagă că atacă civili.


Citeşte şi: Armata rusă adoptă poziţii defensive – Black News

O rezoluţie a Consiliului de Securitate are nevoie de cel puţin nouă voturi şi de niciun veto din partea Rusiei, Chinei, Marii Britanii, Franţei sau Statelor Unite pentru a fi adoptată.

Moscova a renunţat la un vot programat al Consiliului de Securitate vinerea trecută, acuzând ţările occidentale de o campanie “de presiune fără precedent” împotriva măsurii. SUA au respins acuzaţia Rusiei.

Citeşte şi: Renault ŞI-A SUSPENDAT activităţile de la uzina din Moscova – Black News

Rusia a propus această rezoluţie după ce Franţa şi Mexicul au renunţat la propria încercare de a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate în privinţa situaţiei umanitare din Ucraina deoarece au spus că ar fi fost respinsă prin veto de Moscova. Proiectul de rezoluţie ar fi criticat Rusia pentru rolul în criza umanitară din Ucraina.

Ucraina şi aliaţii săi plănuiesc în schimb să supună votului în această săptămână un proiect de rezoluţie similar în Adunarea Generală, formată din 193 de membri, unde nicio ţară nu are drept de veto. Rezoluţiile Adunării Generale nu au caracter obligatoriu, dar au greutate politică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a...

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina Europa şi SUA vor avea probleme cu...

Comandant rus, ‘ciuruit’ de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el

Comandant rus, 'ciuruit' de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el Comandantul unei unități ruse care luptă în Ucraina a fost „ciuruit”...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.